Microscop din banii de moştenire

Salve et salute,

Povestea (pe scurt) a nasterii articolului de mai jos.

Pe Catalin l-am cunoscut la o petrecere de ajun a Ajunului, anu' trecut, la Silviu acasa. S-a baut, s-a rontait, s-a ascultat muzica, s-au dezbatut probleme si s-a discutat mult. La un moment dat, a aparut si Catalin. Cunostinte, salut, servus, Catalin, Dani, imi pare bine, si mie... in fine, toate ritualurile au fost indeplinite. Apoi mi-am continuat discutia pe care o purtam cu un alt om despre bani, si ce-ar face cu ei. Si m-am laudat (bine-nteles, se putea sa n-o fac?) cu lupa mea. Bun. Se termina tot bairamu', fiecare ne caram pe la casile noastre. Dupa un timp, Silviu imi zice ca e interesat Catalin de ceea ce povestisem, ca e reporter, si ca i-ar face placere sa-mi ia un interviu. Drept intru care, ne-am vazut la el acasa, si, la un pahar de whiskey si ceva tigari am vorbit vreo doua ore, din care a rezultat mai-jos pomenitul articol.

Sper sa nu fie vreo problema ca i-am dat copy-paste aci, dar, oricum, uite si link-ul unde il puteti gasi in mod "oficial":

http://www.scoalaedu.ro/news/192/77/Microscop-din-banii-de-mostenire

Quod erat demonstrandum.

Adeus,

Dani

Microscop din banii de moştenire

de Cătălin Mosoia | Mar 29, 2011


Daniel Kazimir Kurzeluk a absolvit secţia de grafică a Liceului de Arte Plastice „Nicolae Tonitza“. În ultimul an de liceu însă, s-a îndrăgostit fulgerător de cercetarea ştiinţifică şi s-a dus la Facultatea de Biologie din cadrul Universităţii Bucureşti. Aici a urmat un master în taxonomie (ştiinţa clasificarii organismelor), iar acum îşi pregăteşte teza de doctorat. Studiul său vizează cleridele, o familie de gândaci mici, coloraţi şi foarte puţin studiaţi în România, cu specii relativ greu de găsit. Cercetările le realizează cu ajutorul unui microscop performant pe care l-a cumpărat cu 12.000 de euro, banii primiţi dintr-o moştenire de familie.

Pasiune rară

„Mi-a plăcut chimia, iar în clasa a XII-a am fost contaminat cu microbul entomologiei de către doamna cercetător dr. Geta Negru“, spune cu plăcere Daniel Kurzeluk, amintindu-şi de vizita pe care a făcut-o la Staţiunea de cercetări în legumicultură şi pomicultură de la Vidra. Atunci a ţinut în mână un gândac de Colorado şi i s-a părut că… „arată fain”. După ceva vreme a plecat cu prietenii într-o drumeţie, dar nu înainte de a împrumuta de la aceeaşi doamnă cercetător o plasă de fluturi, acetat de etil (lichid utilizat in anestezia insectelor), un borcan entomologic (pentru colectat insecte) şi pensă, pentru că dorea să prindă gândaci. Acesta a fost începutul. În prezent se pregăteşte să susţină teza de doctorat.

Ce sunt cleridele?

Gândăcei! Cei mici au aproape 3 mm, iar cei mai mari nici 2 centimetri. „Sunt specii frumos colorate, dar sunt şi unii care, nefiind frumos coloraţi, au totuşi ceva al lor, de exemplu o antenă cu nişte dinţi foarte mari sau picioare foarte lungi. Pentru mine sunt interesanţi!“. Micile vietăţi sunt foarte rare. „În 5 ani de zile de când mă ocup de cleride am găsit 5 specii, cam un sfert din câte sunt în România. Am vizitat mai multe colecţii din ţară şi din peste 2.000 de exemplare studiate, nu am văzut la noi, decât un singur exemplar dintr-o specie.“

Filme SF şi gândacii monştri

Majoritatea filmelor de ficţiune ştiinţifică prezintă coleopterele (insecte cu doua perechi de aripi) ca pe nişte monştri care au răul în sine şi fac ravagii. „Asta se leagă şi de o percepţie subconştientă conform căreia tot ce are mai mult de 4 picioare face rău fiindcă este veninos, muşcă, ne ciupeşte sau ne transmite boli. Poate că de la dorinţa de a demonstra contrariul, porneşte această preferinţă a mea, pentru nevertebrate - în special, şi pentru artropode - insecte, păianjeni, miriapode şi neamul lor - în mod particular.“

Inspiraţie pentru creatorii de modă

Istoria civilizaţiei demonstrează că insectele au fost şi continuă să fie modele pentru creaţiile artistice. „Sunt mulţi creatori de modă care utilizează motive cu imprimeuri – cel mai adesea inspirate de la fluturi – dar, de ce nu, şi de o libelulă sau un gândac croitor cu nişte antene de 6 ori mai lungi decât corpul şi colorat verde metalizat? Depinde de limitele în care se încadrează frumosul fiecăruia dintre noi.“

Frumosul în ştiinţă şi artă

Daniel, la fel ca Ernst Haeckel (autorul volumului „Kunstformen der Natuer“, 1904), care a desenat „ce i s-a părut lui mai frumos în regnurile animal şi vegetal” consideră că „ pregătirea mea de grafician m-a îndemnat să mă îndrept spre partea asta de frumos. Toate reprezentările zoomorfe din artă în care este implicată fie o scoică - cum este naşterea Venerei a lui Boticelli - sau cele în care sunt figurate cu acurateţe siluete de insecte, dovedesc legătura între ştiinţă şi artă. Cochilia nautilului secţionată este dată ca exemplu pentru „numărul de aur”, apoi inflorescenţa de floarea-soarelui, felul în care sunt dispuse seminţele, la fel, creează o spirală care respectă acelaşi „ număr de aur”.

„Există clar o legătură între ştiinţă şi artă, mai ales între artă şi biologie“, consideră Daniel care adaugă că după părerea lui „frumosul în artă este acelaşi ca în ştiinţă”.

Desene la microscop

Daniel studiază cleridele atât în laboratorul de la facultate, pe teren, cât şi acasă. „Am început cu un microscop Zeiss din anii 1940-45 şi am lucrat cu el până acum 3 ani de zile când am avut norocul, în urma unei moşteniri de 12.000 de euro, să-mi pot cumpăra un stereomicroscop SteREO Discovery V8 de la Carl Zeiss. Cineva spunea că 'cel mai bine e atunci când meseria şi pasiunea rimează'. Microscopul meu măreşte de până la 80 de ori şi, teoretic, permite fotografierea, dar mai trebuie să-mi cumpăr şi un adaptor special pentru cameră. Costă cam 700 de euro dar sper ca în câteva luni de zile să reuşesc“, mai spune el. În plus, pentru artistul-om de ştiinţă, important este că „instrumentul permite să desenezi ceea ce vezi. Are un sistem numit camera clară (Camera lucida), care constă practic dintr-o oglindă înclinată la 45 de grade, o lentilă pentru reglarea clarităţii şi un sistem de prisme care te ajută să vezi simultan câmpul microscopului - adică ce vezi practic tu sub el, gândacul şi coala de hârtie. Astfel, poţi să urmăreşti conturul gândacului cu creionul pe hârtie. Şi, să-l desenezi.“

„Pe măsură ce cunoşti, vrei să cunoşti şi mai mult“, ar fi motto-ul care îl caracterizează pe Daniel Kazimir Kurzeluk. Şi pentru că tot am vorbit de modă, l-am rugat să-şi imagineze un obiect vestimentar care să fie pus la punct pornind de la cleride: „Gândul mă duce la o broşă, dar de ce nu? şi la o rochie care să aibă partea superioară exact ca un pronot, adică asemenea piesei intermediare dintre capul şi toracele cleridei, să fie frumos bombat, roşu şi cu fire argintii. La şolduri să se lăţească în forma unor elitre (prima pereche de aripi la coleoptere) cu model, cu două benzi transversale albastru metalizat pe un fond vermillon. Nu?! De ce nu?“

Muschiulet "Wellington"

Povestea prealabila:

Pfff, care englezoi i-o fi zis asa, habar nu posed, dar am gasit reteta intamplator pe net, halind niscaiva dobrogeana cu ciuperci (foamea!) si privind niscaiva sait cu retete. Si mi s-a parut atata de interesanta, incat chiar am gatit-o o data si de tare ce mi-o placut, m-am gandit sa va fericesc si pe voi (daca nu cu o masa buna, macar cu niste bale diluviene starnite de catre “un fleac de pofta, ca aceea”, vorba lu’ nenea Teodoreanu – va las pe Domniile-Voastre sa ghiciti care dintre ei… ma rog, Puiutu’ déjà murise-n razboi, deci mai raman doi. Care-o fi, oare ???...). Poa’ sa fie ceva mai greut de facut, si mai scumpisoara, dar fie, ca face. Asa, ca, sa intre Maria Sa Muschiuletul:

Ingredientele:

1 bucata de muschi de vita (preferabil) sau porc – trebuie astfel aleasa incat sa incapa si sa poata fi invelita intr-o foaie de aluat, plus ceva umplutura – deci, cam o palma latime / diametru si 12 pana la 15 laturi de deget in lungime;
½ kg ciuperci de cultura;
2 cepe marisoare;
cativa (cati vreti) catei (facultativi) de usturoi (de gustibus!);
verdeturi ad libitum (recomand totusi o legatura de marar si chiar una de patrunjel);
sare, piper;
ulei (preferabil de masline) pentru calit;
1 – 2 cuburi de knorr / maggi de legume;
1 ou;
1 foaie de aluat (congelata) – dar d-ala stil foaie grosuta de 4-5 mm si de marimea a aproximativ unei foi A3, deci nu (repet) NU foietaj, sau alte satane d-astea. Daca stiti sa-l faceti, “brava bravissima / brava bravissima / fortunatissima, fortunatissima” (vorba’ lu nea’ ala cu Verdi-n coada numelui) ca nu mai dati bani. Oricum, trebe rece ca gheata de congelator nedezghetat cu lunile;
1 piept potrivit de pui (io am facut fara, si iese la fel de bun);
ceva apa pentru fiert muschiul;
si, facultativ (astea nu fac parte din retept, da’ dau bine la gust):
100 g muschiulet afumat sau alta carnaraie (feliate suuuuuubtirel) – de care va place – cam 100 de grame;
1 bucata de cascaval – cam de vreo 200 de grame (asisderea feliata);

Preparatia:

- punem in apa rece cu cuburile de supa carnea, curatata in prealabil de pielite / « zlana » / grasimi / alte resturi netrebnice (apa trebe s-o acopere la fix). Care vrea, poa' sa-i adauge si diverse alte mirodenii dupa gust, sau s-o fiarba in supa etc. La liberul arbitru;
- se pune la foc, si, din timp in timp se-nteapa cu o furculita. intrucat n-are glas sa tipe “m-am facuuut!”.Cand furculita intra relativ usor, ii gata. La modu’ ortodox (sau mai degraba anglican, ca doara ii britanica) n-ar trebui fiarta, dar, intrucat nu-mi place carnea in sange, asa o fac. Cine vrea in schimb ca mai sus numita, sa sara peste acest pas (de furnicuta harnicuta);
- dupa ce s-a facut, se scoate din apa si se lasa sa se odihneasca (saracuta!);
- se prepara “umplutura”, si anume, se curata de pielita palaria ciuprecilor, se scoate piciorusul si se taie in 3 – 4 felii verticale, apoi in 2 sau 3 palariutele;
- se adauga nefericitele in putin ulei si se calesc impreuna cu ceapa (adaugata mai inainte) taiata cum va place de marunt – io, ca o putoare care sunt, o tai mai la “ ‘tu-i ma-sa”, da ii bine sa fie cat mai marunt (Voila, Simona, sa nu mai carai ca-i “maaaaare”);
- se lasa sa se caleasca o taruca, doar pana se moaie ceapa;
- daca folosim si piept de pui se taie in bucatele ceva mai mari decat cele de ciuperci si se adauga laolalta cu ceapa pana devin albe la fata (adica se fac, pentru non-prozaici). Mere si fara de, dar cu carnita aferenta citata la sfarsitul listei de ingrediente. Sau, fara nici una, nici alta, cum pohtiti;
- se adauga verdeturile, chiar si usturoiul hacuit marunt-marunt, se ia de pe foc, se lasa sa se raceasca binisor;
- acum se taie feliute cascavalul (daca afumatura / carnaraia nu-i deja astfel prelucrata, o feliem noi);
- buuuun. se ia muschiuletul (biata carnita, tate caznele pre capu-i), se scot din tigaie ciupercile et comp. si se sterge bine. se adauga intr-insa ceva ulei si purcedem la calirea carnitei, dupa urmatorul protocol: se pune pe-o latura, si se lasa cateva minute, pana devine (relativ) aurie. Se presara din belsug cu sare si piper – io pun alb – pe fata superioara. Se roteste-n juru’ axei pana o alta parte cruda ajunge-n ulei si se repeta operatiunile. Se face asta de-atatea ori, pana ne trezim ca nu mai sunt fete crude, eventual uitam care-o fost prima, si mai punem o data sare si piper. Daca nu mai are ulei, mai adaugam o tara;
- scoatem carnita din tigaita si-o lasam sa se raceasca bine;
- acum urmeaza partea draguta. Incingem aprig cuptorul, si incepem sa preparam chestia, dupa cum urmeaza:
- se scoate (acum si numai acum) foaia din frigider. Sa nu va pacaliti ca mine si s-o lasati afara, ca papa de la Roma o mai poate inveli pre domnita carnita, ca se rupe aluatu’ ceva de speriat;
- intr-o tava, tapetata cu staniol (cancerigen) / unt sau ulei si faina (mai putin), se pune aluatul. peste el se aseaza (la mijloc) mai intai feliile de muschi, apoi, peste ele cele de cascaval (taiat la fel de subtire). Suprafata celor doua trebuie astfel potrivita incat sa acopere muschiul cand rulam foaia. Daca nu folosim muschi si cascaval, sarim etapa (stiam ca v-ati prins, da-mi place s-o ard la stilu’ prof atoatestiutor / mosnegut sfatos, cum vreti);
- Nota bene: TOATE ingredientele trebe sa fie RECI. Eventual le lasam o tara la frigider. Altfel putem zice ca “s-ar fi stricat de tot masatul” (Vian, prin gura bucatarului lui Colin din “Spuma zilelor”);
- peste ele se pune amestecul de ciuperci, ceapa et comp.;
- se introneaza mandru-n mijloc biata bucatica chinuita ca-n focurile facerii si trecuta prin foc si ulei (nu pot zice « sabie » ca nu-s barbar);
- se inveleste cu grija, ridicand mai intai o latura lunga (cea mai de din aproape de noi), apoi cele mici si acoperind restul cu latura lunga (ailalta !) – asta ca sa nu mai sufere biata bucata de carne, indeajuns chinuita, ci sa se faca bine, pana-n mijloc;
- se unge cu un ou batut chestia si se da la cuptor la foc mai mediu, dar nu asezata chiar sus ca sa se arda pana “i-i coaja ca arama” – vorba lu’ Pastorel. Daca va place mai rumenita, o puneti mai sus in cuptior, de nu, nu. In printip, n-ar trebui sa dureze mai mult de bautul unui pahar de vin bun si al fumatului a doua-trei tigari (cum la mine dureaza intre 20 si 30 de minute, la voi poate fi cam tot atata);
- pana s-o scoatem din focul caznelor, o putem presara cu niscaiva cimbru sau alte alea, chiar ante de bagarea-n cuptor. Daca vreti, o puteti uita chiara pana la trei sferturi de ceas, ca nu-i bai – totu-i sa nu se arda aluatu’;
- si.... gata. Se scoate, se lasa sa se raceasca o taruca (mai ales dac-am utilizat varianta cu cascaval, ca sa nu fuga bestia de specie invaziva - ca soarecii-n toate directiile de pe corabia-n pericol - cand e topit);
- merge perfect cu ceva cartofi fierti si doar cu putin ulei de masline, sare, piper si ceva verdet deasupra – nu de alta, da’ sa nu-l bage pe domnul solist muschiulet la vocea a doua ca gust, arome si aspect;
- un vinisor zglobiu, rosu, eventual si ceva mai putin aromat, din acelasi motiv. Poate chiar si demisec;
- burta ghioraitoare, masele tari si gatlej uscat s-aveti, ca pofta ii sigur! (si ceva sughituri de la pomeneli cu of si-alean pentru susbsemnatu’).