Muschiulet "Wellington"

Povestea prealabila:

Pfff, care englezoi i-o fi zis asa, habar nu posed, dar am gasit reteta intamplator pe net, halind niscaiva dobrogeana cu ciuperci (foamea!) si privind niscaiva sait cu retete. Si mi s-a parut atata de interesanta, incat chiar am gatit-o o data si de tare ce mi-o placut, m-am gandit sa va fericesc si pe voi (daca nu cu o masa buna, macar cu niste bale diluviene starnite de catre “un fleac de pofta, ca aceea”, vorba lu’ nenea Teodoreanu – va las pe Domniile-Voastre sa ghiciti care dintre ei… ma rog, Puiutu’ déjà murise-n razboi, deci mai raman doi. Care-o fi, oare ???...). Poa’ sa fie ceva mai greut de facut, si mai scumpisoara, dar fie, ca face. Asa, ca, sa intre Maria Sa Muschiuletul:

Ingredientele:

1 bucata de muschi de vita (preferabil) sau porc – trebuie astfel aleasa incat sa incapa si sa poata fi invelita intr-o foaie de aluat, plus ceva umplutura – deci, cam o palma latime / diametru si 12 pana la 15 laturi de deget in lungime;
½ kg ciuperci de cultura;
2 cepe marisoare;
cativa (cati vreti) catei (facultativi) de usturoi (de gustibus!);
verdeturi ad libitum (recomand totusi o legatura de marar si chiar una de patrunjel);
sare, piper;
ulei (preferabil de masline) pentru calit;
1 – 2 cuburi de knorr / maggi de legume;
1 ou;
1 foaie de aluat (congelata) – dar d-ala stil foaie grosuta de 4-5 mm si de marimea a aproximativ unei foi A3, deci nu (repet) NU foietaj, sau alte satane d-astea. Daca stiti sa-l faceti, “brava bravissima / brava bravissima / fortunatissima, fortunatissima” (vorba’ lu nea’ ala cu Verdi-n coada numelui) ca nu mai dati bani. Oricum, trebe rece ca gheata de congelator nedezghetat cu lunile;
1 piept potrivit de pui (io am facut fara, si iese la fel de bun);
ceva apa pentru fiert muschiul;
si, facultativ (astea nu fac parte din retept, da’ dau bine la gust):
100 g muschiulet afumat sau alta carnaraie (feliate suuuuuubtirel) – de care va place – cam 100 de grame;
1 bucata de cascaval – cam de vreo 200 de grame (asisderea feliata);

Preparatia:

- punem in apa rece cu cuburile de supa carnea, curatata in prealabil de pielite / « zlana » / grasimi / alte resturi netrebnice (apa trebe s-o acopere la fix). Care vrea, poa' sa-i adauge si diverse alte mirodenii dupa gust, sau s-o fiarba in supa etc. La liberul arbitru;
- se pune la foc, si, din timp in timp se-nteapa cu o furculita. intrucat n-are glas sa tipe “m-am facuuut!”.Cand furculita intra relativ usor, ii gata. La modu’ ortodox (sau mai degraba anglican, ca doara ii britanica) n-ar trebui fiarta, dar, intrucat nu-mi place carnea in sange, asa o fac. Cine vrea in schimb ca mai sus numita, sa sara peste acest pas (de furnicuta harnicuta);
- dupa ce s-a facut, se scoate din apa si se lasa sa se odihneasca (saracuta!);
- se prepara “umplutura”, si anume, se curata de pielita palaria ciuprecilor, se scoate piciorusul si se taie in 3 – 4 felii verticale, apoi in 2 sau 3 palariutele;
- se adauga nefericitele in putin ulei si se calesc impreuna cu ceapa (adaugata mai inainte) taiata cum va place de marunt – io, ca o putoare care sunt, o tai mai la “ ‘tu-i ma-sa”, da ii bine sa fie cat mai marunt (Voila, Simona, sa nu mai carai ca-i “maaaaare”);
- se lasa sa se caleasca o taruca, doar pana se moaie ceapa;
- daca folosim si piept de pui se taie in bucatele ceva mai mari decat cele de ciuperci si se adauga laolalta cu ceapa pana devin albe la fata (adica se fac, pentru non-prozaici). Mere si fara de, dar cu carnita aferenta citata la sfarsitul listei de ingrediente. Sau, fara nici una, nici alta, cum pohtiti;
- se adauga verdeturile, chiar si usturoiul hacuit marunt-marunt, se ia de pe foc, se lasa sa se raceasca binisor;
- acum se taie feliute cascavalul (daca afumatura / carnaraia nu-i deja astfel prelucrata, o feliem noi);
- buuuun. se ia muschiuletul (biata carnita, tate caznele pre capu-i), se scot din tigaie ciupercile et comp. si se sterge bine. se adauga intr-insa ceva ulei si purcedem la calirea carnitei, dupa urmatorul protocol: se pune pe-o latura, si se lasa cateva minute, pana devine (relativ) aurie. Se presara din belsug cu sare si piper – io pun alb – pe fata superioara. Se roteste-n juru’ axei pana o alta parte cruda ajunge-n ulei si se repeta operatiunile. Se face asta de-atatea ori, pana ne trezim ca nu mai sunt fete crude, eventual uitam care-o fost prima, si mai punem o data sare si piper. Daca nu mai are ulei, mai adaugam o tara;
- scoatem carnita din tigaita si-o lasam sa se raceasca bine;
- acum urmeaza partea draguta. Incingem aprig cuptorul, si incepem sa preparam chestia, dupa cum urmeaza:
- se scoate (acum si numai acum) foaia din frigider. Sa nu va pacaliti ca mine si s-o lasati afara, ca papa de la Roma o mai poate inveli pre domnita carnita, ca se rupe aluatu’ ceva de speriat;
- intr-o tava, tapetata cu staniol (cancerigen) / unt sau ulei si faina (mai putin), se pune aluatul. peste el se aseaza (la mijloc) mai intai feliile de muschi, apoi, peste ele cele de cascaval (taiat la fel de subtire). Suprafata celor doua trebuie astfel potrivita incat sa acopere muschiul cand rulam foaia. Daca nu folosim muschi si cascaval, sarim etapa (stiam ca v-ati prins, da-mi place s-o ard la stilu’ prof atoatestiutor / mosnegut sfatos, cum vreti);
- Nota bene: TOATE ingredientele trebe sa fie RECI. Eventual le lasam o tara la frigider. Altfel putem zice ca “s-ar fi stricat de tot masatul” (Vian, prin gura bucatarului lui Colin din “Spuma zilelor”);
- peste ele se pune amestecul de ciuperci, ceapa et comp.;
- se introneaza mandru-n mijloc biata bucatica chinuita ca-n focurile facerii si trecuta prin foc si ulei (nu pot zice « sabie » ca nu-s barbar);
- se inveleste cu grija, ridicand mai intai o latura lunga (cea mai de din aproape de noi), apoi cele mici si acoperind restul cu latura lunga (ailalta !) – asta ca sa nu mai sufere biata bucata de carne, indeajuns chinuita, ci sa se faca bine, pana-n mijloc;
- se unge cu un ou batut chestia si se da la cuptor la foc mai mediu, dar nu asezata chiar sus ca sa se arda pana “i-i coaja ca arama” – vorba lu’ Pastorel. Daca va place mai rumenita, o puneti mai sus in cuptior, de nu, nu. In printip, n-ar trebui sa dureze mai mult de bautul unui pahar de vin bun si al fumatului a doua-trei tigari (cum la mine dureaza intre 20 si 30 de minute, la voi poate fi cam tot atata);
- pana s-o scoatem din focul caznelor, o putem presara cu niscaiva cimbru sau alte alea, chiar ante de bagarea-n cuptor. Daca vreti, o puteti uita chiara pana la trei sferturi de ceas, ca nu-i bai – totu-i sa nu se arda aluatu’;
- si.... gata. Se scoate, se lasa sa se raceasca o taruca (mai ales dac-am utilizat varianta cu cascaval, ca sa nu fuga bestia de specie invaziva - ca soarecii-n toate directiile de pe corabia-n pericol - cand e topit);
- merge perfect cu ceva cartofi fierti si doar cu putin ulei de masline, sare, piper si ceva verdet deasupra – nu de alta, da’ sa nu-l bage pe domnul solist muschiulet la vocea a doua ca gust, arome si aspect;
- un vinisor zglobiu, rosu, eventual si ceva mai putin aromat, din acelasi motiv. Poate chiar si demisec;
- burta ghioraitoare, masele tari si gatlej uscat s-aveti, ca pofta ii sigur! (si ceva sughituri de la pomeneli cu of si-alean pentru susbsemnatu’).