sâmbătă, 20 iunie 2015
SUPA RECE
MANCARICA DE LEGUME LA CUPTOR
marți, 12 august 2014
Si anume, pornind de la o varianta simpluta, prin evolutie si stadii succesionale succesiv succedate si progresiv complicate se ajunge la iluminarea karmica a sinelui vostru bucataresc.
A mai simpla si anodina vinegreta:
Suc de lamaie (sau otet) si ulei de masline (sau de floarea-soarelui, daca primul lipseste) in proportii egale (sau ad libitum, in raport variabil de la 3:1, 1:1, 1:3).
Se poate pune sare, se poate pune piper... se poate lasa ca atare.
O varianta care merge ideal cu andive (de la mama citire): se upgradeaza precedentul cu una sau doua lingurite de mustar. Mie-mi place cu d-ala iute.
O varianta cu volum mai mare: Se dilueaza totul cu iaurt in functie de dorinta. Adica puneti de la 1/3 pana la de 2-3 ori iaurt fata de volumu' vinegretei.
Mai snobeste: Se inlocuieste iaurtul cu smantana.
Varianta proletara: se zdrobeste o capatana de usturoi, doua, trei. Se adauga vinegreta respectiva. Se pune smantana - un pahar mare pentru 2-3 capatani de usturoi.
Varianta absoluta: Se poate adauga dupa dorinta marar tocat fin sau alte asemenea magarii aromate.
Krishna, Krishna, Rama, Rama, Ding, Ding.
S-aveti pofta !
duminică, 15 iunie 2014
vineri, 9 mai 2014
luni, 20 august 2012
Orez cu legume si peste
O reteta stil « cu ce-ai prin frigider », dar cu o « prezentare de zile mari », ca sa nu zic extraordinara. Poate fi variata, limitele-s impuse de ce ai si, mai ales, de ce vrei sa pui (si ulterior sa gasesti) printr-insa. Principalul ii modul de aranjare. Daca ai si-o forma din aia din tabla pentru facut savarina (adica cu gaura-n mijloc), ii perfect. Daca nu, urmati rogu-va mai-jos-urmandele-instructiuni si rau nu v-o parea.
Ingrediente
4 cesti de orez sau 2 cani mai maricele (masurate ochiometric – asa cum am spus-o si repet, este indicat, sugerat si recomandat obstinat sa va utilizati ochiul si simturile pe post de balanta. Aia analitica cu 5 zecimale si oscilatii amortizate isi are locu-n laborator si farmacie, nu-n bucatarie, decat cu cateva mici exceptii, si nici atunci nu sare de limitele 100 – 2,5 Kg… cu 0 zecimale dupa virgula). Io am folosit cu succes din ala cu bobu’ lung. Mi se pare ca-i mai oki dupa ce fierbe. Adica nu se lipeste-n asa hal ca ala cu bob rotund.
1 conserva de peste dupa preferinta (am folosit macrou in sos tomat). Merge si cu ton, si cu hering etc. Sau cu orice alt fel de carne. Sau cu soia (pentru vegetarieni porniti care-or declarat sfant razboi carnurilor). Sau poate lipsi.
½ dovlecel
1 – 1,5 ardei capia de orice culoare, ca oricum n-o sa se vada prea mult
1 ceapa marisoara (idem)
½ legaturi de patrunjel si marar (pot fi utilizate ambele, sau doar una)
Ulei de masline virgin (sau cel putin asa-zis)
Ulei de floarea-soarelui (neaos, pentru prajit – nu mai mult de-o lingura; poate si se recomanda a fi inlocuit cu d-alalat) 1 catel de usturoi (curatat !)
1 lingurita de curry
Herbes de Provence (facultative)
1 cana de apa
Sare, piper (io n-am pus, ca n-aveam la moment), ad libitum
Sucul de la o lamaie
Preparatia
Se fierbe orezul in destula apa clocotita, fara nici un adaus.
Dupa ce a fiert, se scurge bine, se clateste cu apa rece din abundenta si se lasa sa se scurga asa cum trebuie ;
Se toaca marunt ceapa – sfat privind mai usoara si estetica taiere:
Taiati-i radacinile, apoi pe din doua, pe lungime si scoateti prima catafila (adica foaia) de la exterior, dar lasati codita ca sa nu se desfaca restu' de foi.
Se pune jumatatea de ceapa cu fata plana pe blat, se fac 2-3 taieturi paralele cu blatul si altele 3-4 pe verticala, dar NU pana la capatul cu codita, ca sa nu se desfaca foile.
Apoi se toaca perpendicular pe lungime, si, voila de vezi, nici nu mai zboara foile de la exterior in toate partile.
Daca sunteti furnicute muncitor-economicoase si nu vreti sa aruncati ce ramane netocat, puteti trage cateva cutite si peste partea de la codita.
Nota bene : Coada, precum si catafilele si tulpina cu radacini in orice caz se arunca, nehalitilor =)) !!!!
- apoi, ardeii se taie in patratele, dovlecelul in cuburi, se sfarama mai grosier pestele cu furculita, se toaca mararul, patrunjelul si usturoiul ;
Se calesc ceapa si ardeii.
Se adauga sare, piper si curry.
Se pun mai multute, intrucat orezul n-are de nici unele, deci, nici o grija daca iese o taruca mai condimentat – asa si treba.
Se sting cu o cana de apa.
Apoi se adauga dovlecelul si se fierb inabusit pan-ce apa scade aproape de tot.
Se adauga pestele, amestecand bine toata compozitia.
Se adauga mararul, patrunjelul si usturoiul, apoi se amesteca inc-o data, se acopera, si se ia de pe foc.
Se poate adauga jumatate din cantitatea de zeama de lamaie, dar nu-i absolut necesar.
Asamblarea
Intr-un castron mai maricel uns cu ulei se aseaza un castronel mai mic (cam 1/5 pana la 1/4 din volumul castronului mare) cu gura in jos, de asemenea uns pe exterior cu ulei. Eu am folosit mojarul pentru uz culinar, marca "Bayeux", cu un dimatreu exterior de aprox. 15 cm.
Mai mic si cu gura-n jos ca sa iasa o adancitura pentru sosul cu legume, si unse ambele cu ulei ca sa nu se lipeasca orezul pe pereti.
De jur-imprejur se aseaza orezul, se taseaza bine cu ajutorul dosului unei linguri, se niveleaza si se da la rece.
Cand compozitia cu peste s-a racit suficient, se scoate de la rece orezul, si, cu grija se rastoarna pe o farfurie / un platou unse cu ulei – din aceleasi motive.
Se scoate castronul de deasupra, de asemenea si castronelul mic din orez, iar in spatiul astfel obtinut se aseaza compozitia cu peste. Nici o grija daca mai are niscai zeama - o va absorbi orezul.
Se niveleaza frumos.
Se toarna peste tot ulei de masline si se presara pe toate partile cu verdeturile provensale (facultativ).
Apoi se toarna sucul de lamaie si se orneaza dupa preferinta, buget si posibilitati.
Servire
Se taie cu un cutit cu lama umezita cu apa, se ridica si se serveste cu ajutorul unei spatule de servit tortul. Se arozeaza cu inca ceva ulei de masline inaintea servirii.
Pofta mare !!!!
P.S. : Nu va ofticati daca nu va iese chiar ca-n poza : )) ! Asa cum am mai spus-o si-o repet, gustul primeaza, de-abia apoi vine si aspectul. Daca va ies amandoua din prima, OK. Daca, nu, n-aveti decat sa stingeti lumina cand mancati, sa-nchideti ochii, sau, si mai bine, haliti la lumina lumanarilor – ii si mai romantic, si mai economicos, unde mai pui si ca salveaza aspectul jalnic intr-o oarecare masura.
miercuri, 29 februarie 2012
Doua cuvinte despre Martha Argerich
-->
Un dialog frumos
Cui nu-l cunoaste (inca) pe nea Wolfi (Wolfgang Amadeus Mozart, pentru neofiti, da’ mi se pare mai misto sa-l apelez diminutivat-prietenesc), ii recomand cu caldura sa-i asculte al sau concert pentru doua pianoforte si orchestra in Re major No. 10 opus KW 365. O interpretare excelenta au avut Clara Haskil cu Geza Anda sub bagheta lui Galliera. O alta interpretare, la fel de frumoasa – asta e si filmata - e cea a lui Ashkenazy impreuna cu Barenboim (Care si dirijeaza, nota bene!).
Pe cand prima este mai delicata, mai “piano” – datorita Clarei Haskil, renumita pentru evidentierea finetii tipic mozartiene, de portelan filigranat, a doua este mai ritmata, mai “vivace”, si, pe alocuri chiar intempestiva, datorita lui Barenboim. Aceasta din urma este interesanta si pentru faptul ca acesta, (si) dirijor fiind, a “vazut” altfel piesa (deci “doi-la-pret-de-unul”).
Ambele mai pot fi gasite (inca) pe youtube. Nu mai cautati altele ca nu se ridica la valoarea astora doua. Poate, cu exceptia unei interpretari de-a lui Chick Korea. O tar’ cam sincopat la capitolul tehnica, dar, meritoriu efortul.
Merge perfect ascultat dimineata (nu seara, cand esti obosit). De fapt, cred ca merge ascultat oricand, dar, oricum, eu zic ca-i de preferat la casti, ceva mai tare, sau cu o haita de boxe bune.
Deci... o ceasca de cafea / ceai, o tigara (cui ii place), asezati-va comod, dati drumul piesei sa curga, si... bucurati-va auzul si sufletul. Sa aveti o zi minunata !!!
(Inca un fel de) Muschiulet la cuptor
O mancarica simpluta, dar in care solistul nu este acoperit de catre orchestra. Am mancat-o de Craciunul trecut la o prietena (Da, Simona, la tine !), si a facut senzatie. Un sfat. Asa cum v-am invatat pan-amu, cantitatile precise nu-si au rostul decat in cazul laboratorului, dar destul de putin in cazul mancarurilor, anume in cazul anumitor mancaruri. Considerati o reteta asa cum un dirijor de orchestra interpreteaza o partitura. Sunt permise anumite schimbari, dar atunci cand nu strica armonia (mai ales in cazul mancaricii de fata), deci nu exagerati cu numarul si mai ales cantitatea condimentelor (Multumesc pentru sfat, Laurian). Se pot inlocui de exemplu cimbrul cu rozmarinul si piperul negru cu alb, dar nu neaparat si nu intotdeauna. Reteptu’ ii urmatoru’:
Se ia una-bucata-de-orice-fel-de-carne (de preferat capac de pulpa, sau pulpa, de porc, sau de vita, dupa preferinte, buget si posibilitati imediate – Noi am opta totusi pentru vita), se curata de eventualele pielite / grasimi – si, nota bene, trebe fara oase - si se lasa de pe-o zi pe cealalta la odihna in vin (alb, sec) indoit (aproximativ si “ochio-stoichio”metric – aici citez o prietena de la care am avut de invatat multe in ICECHIM, anume Sanda Doncea – inc-o data “Multumesc frumos!”) cu apa chioara – H2O cu ochelari - dara nu distilata, nici minerala sau de-alt asemenea soi. In numitul lichid s-au fost aruncate in scarba (si-n prealabil) o foaie de dafin rupta-n-trii, niscai boabe de piper, olecuta de cimbru, niste varfuri de deste de sare si cam atata. Zama trebe sa acopere carnea de-o grosime de palma, nu mai mult. La frigider cu netrebnica! (preparatia, adica).
A doua zi, se scoate carnea din zama, se cresteaza si se-mpaneaza pe-alocurea cu ceva catei de usturoi, eventual taiati pe lung in doua. Se tipa carnea-ntr-o tava / cratita / oala / alt recipient fara capac si care merge la cuptor, apoi turnandu-se peste dansa zeama – ca sa nu se desparta una de alta nici in focul facerii. Se vara cu totu-n cuptoru-ncins bine (mediu catre mare, adica – nu acceptam eventuale caraieli din partea celor cu cuptoare performante stil “se va seta la treapta 120 grade Celsius”; a se pune mintile la contributie si a se interpreta indicatiile vide mai sus date ), si-o uitam acolo pana scade zeama de tot. O idee, daca se poate invartita-n sos cu josu-n sus cam pe la jumatea facerii, dar nu-i musai. Ii atata de frageda de nici n-ai nevoie de cutit, ca se rupe singura de cum ai pus mana pe ea. Merge de minune cu niste cartofi la cuptor (sau ce vreti si aveti), si, neaparat un vin vanjos, mai aspru de-i carnea de porc, mai domol de-i de rumegatoare. As opta pentr-un Riesling rosu sec de Recas. Poftiti la masa !
miercuri, 20 aprilie 2011
Microscop din banii de moştenire

Salve et salute,
Povestea (pe scurt) a nasterii articolului de mai jos.
Pe Catalin l-am cunoscut la o petrecere de ajun a Ajunului, anu' trecut, la Silviu acasa. S-a baut, s-a rontait, s-a ascultat muzica, s-au dezbatut probleme si s-a discutat mult. La un moment dat, a aparut si Catalin. Cunostinte, salut, servus, Catalin, Dani, imi pare bine, si mie... in fine, toate ritualurile au fost indeplinite. Apoi mi-am continuat discutia pe care o purtam cu un alt om despre bani, si ce-ar face cu ei. Si m-am laudat (bine-nteles, se putea sa n-o fac?) cu lupa mea. Bun. Se termina tot bairamu', fiecare ne caram pe la casile noastre. Dupa un timp, Silviu imi zice ca e interesat Catalin de ceea ce povestisem, ca e reporter, si ca i-ar face placere sa-mi ia un interviu. Drept intru care, ne-am vazut la el acasa, si, la un pahar de whiskey si ceva tigari am vorbit vreo doua ore, din care a rezultat mai-jos pomenitul articol.
Sper sa nu fie vreo problema ca i-am dat copy-paste aci, dar, oricum, uite si link-ul unde il puteti gasi in mod "oficial":
http://www.scoalaedu.ro/news/192/77/Microscop-din-banii-de-mostenire
Quod erat demonstrandum.
Adeus,
Dani
Microscop din banii de moştenire
de Cătălin Mosoia | Mar 29, 2011Daniel Kazimir Kurzeluk a absolvit secţia de grafică a Liceului de Arte Plastice „Nicolae Tonitza“. În ultimul an de liceu însă, s-a îndrăgostit fulgerător de cercetarea ştiinţifică şi s-a dus la Facultatea de Biologie din cadrul Universităţii Bucureşti. Aici a urmat un master în taxonomie (ştiinţa clasificarii organismelor), iar acum îşi pregăteşte teza de doctorat. Studiul său vizează cleridele, o familie de gândaci mici, coloraţi şi foarte puţin studiaţi în România, cu specii relativ greu de găsit. Cercetările le realizează cu ajutorul unui microscop performant pe care l-a cumpărat cu 12.000 de euro, banii primiţi dintr-o moştenire de familie.
Pasiune rară
„Mi-a plăcut chimia, iar în clasa a XII-a am fost contaminat cu microbul entomologiei de către doamna cercetător dr. Geta Negru“, spune cu plăcere Daniel Kurzeluk, amintindu-şi de vizita pe care a făcut-o la Staţiunea de cercetări în legumicultură şi pomicultură de la Vidra. Atunci a ţinut în mână un gândac de Colorado şi i s-a părut că… „arată fain”. După ceva vreme a plecat cu prietenii într-o drumeţie, dar nu înainte de a împrumuta de la aceeaşi doamnă cercetător o plasă de fluturi, acetat de etil (lichid utilizat in anestezia insectelor), un borcan entomologic (pentru colectat insecte) şi pensă, pentru că dorea să prindă gândaci. Acesta a fost începutul. În prezent se pregăteşte să susţină teza de doctorat.
Ce sunt cleridele?
Gândăcei! Cei mici au aproape 3 mm, iar cei mai mari nici 2 centimetri. „Sunt specii frumos colorate, dar sunt şi unii care, nefiind frumos coloraţi, au totuşi ceva al lor, de exemplu o antenă cu nişte dinţi foarte mari sau picioare foarte lungi. Pentru mine sunt interesanţi!“. Micile vietăţi sunt foarte rare. „În 5 ani de zile de când mă ocup de cleride am găsit 5 specii, cam un sfert din câte sunt în România. Am vizitat mai multe colecţii din ţară şi din peste 2.000 de exemplare studiate, nu am văzut la noi, decât un singur exemplar dintr-o specie.“
Filme SF şi gândacii monştri
Majoritatea filmelor de ficţiune ştiinţifică prezintă coleopterele (insecte cu doua perechi de aripi) ca pe nişte monştri care au răul în sine şi fac ravagii. „Asta se leagă şi de o percepţie subconştientă conform căreia tot ce are mai mult de 4 picioare face rău fiindcă este veninos, muşcă, ne ciupeşte sau ne transmite boli. Poate că de la dorinţa de a demonstra contrariul, porneşte această preferinţă a mea, pentru nevertebrate - în special, şi pentru artropode - insecte, păianjeni, miriapode şi neamul lor - în mod particular.“
Inspiraţie pentru creatorii de modă
Istoria civilizaţiei demonstrează că insectele au fost şi continuă să fie modele pentru creaţiile artistice. „Sunt mulţi creatori de modă care utilizează motive cu imprimeuri – cel mai adesea inspirate de la fluturi – dar, de ce nu, şi de o libelulă sau un gândac croitor cu nişte antene de 6 ori mai lungi decât corpul şi colorat verde metalizat? Depinde de limitele în care se încadrează frumosul fiecăruia dintre noi.“
Frumosul în ştiinţă şi artă
Daniel, la fel ca Ernst Haeckel (autorul volumului „Kunstformen der Natuer“, 1904), care a desenat „ce i s-a părut lui mai frumos în regnurile animal şi vegetal” consideră că „ pregătirea mea de grafician m-a îndemnat să mă îndrept spre partea asta de frumos. Toate reprezentările zoomorfe din artă în care este implicată fie o scoică - cum este naşterea Venerei a lui Boticelli - sau cele în care sunt figurate cu acurateţe siluete de insecte, dovedesc legătura între ştiinţă şi artă. Cochilia nautilului secţionată este dată ca exemplu pentru „numărul de aur”, apoi inflorescenţa de floarea-soarelui, felul în care sunt dispuse seminţele, la fel, creează o spirală care respectă acelaşi „ număr de aur”.
„Există clar o legătură între ştiinţă şi artă, mai ales între artă şi biologie“, consideră Daniel care adaugă că după părerea lui „frumosul în artă este acelaşi ca în ştiinţă”.
Desene la microscop
Daniel studiază cleridele atât în laboratorul de la facultate, pe teren, cât şi acasă. „Am început cu un microscop Zeiss din anii 1940-45 şi am lucrat cu el până acum 3 ani de zile când am avut norocul, în urma unei moşteniri de 12.000 de euro, să-mi pot cumpăra un stereomicroscop SteREO Discovery V8 de la Carl Zeiss. Cineva spunea că 'cel mai bine e atunci când meseria şi pasiunea rimează'. Microscopul meu măreşte de până la 80 de ori şi, teoretic, permite fotografierea, dar mai trebuie să-mi cumpăr şi un adaptor special pentru cameră. Costă cam 700 de euro dar sper ca în câteva luni de zile să reuşesc“, mai spune el. În plus, pentru artistul-om de ştiinţă, important este că „instrumentul permite să desenezi ceea ce vezi. Are un sistem numit camera clară (Camera lucida), care constă practic dintr-o oglindă înclinată la 45 de grade, o lentilă pentru reglarea clarităţii şi un sistem de prisme care te ajută să vezi simultan câmpul microscopului - adică ce vezi practic tu sub el, gândacul şi coala de hârtie. Astfel, poţi să urmăreşti conturul gândacului cu creionul pe hârtie. Şi, să-l desenezi.“
„Pe măsură ce cunoşti, vrei să cunoşti şi mai mult“, ar fi motto-ul care îl caracterizează pe Daniel Kazimir Kurzeluk. Şi pentru că tot am vorbit de modă, l-am rugat să-şi imagineze un obiect vestimentar care să fie pus la punct pornind de la cleride: „Gândul mă duce la o broşă, dar de ce nu? şi la o rochie care să aibă partea superioară exact ca un pronot, adică asemenea piesei intermediare dintre capul şi toracele cleridei, să fie frumos bombat, roşu şi cu fire argintii. La şolduri să se lăţească în forma unor elitre (prima pereche de aripi la coleoptere) cu model, cu două benzi transversale albastru metalizat pe un fond vermillon. Nu?! De ce nu?“

