Doua cuvinte despre Martha Argerich

-->

Pianista desavarsita – prin studiu asiduu inca de la varste fragede – primul concert, anume 20-ul pentru pianoforte si orchestra de Mozart in La minor l-a cantat la numai 10 (!) ani, impreuna cu Filarmonica din Buenos Aires. Urmatorul reper important: Premiul intai la festivalul Chopin (din 1965 parca). Si multe multe alte distinctii.

Un mic defect – inregistreaza / imprima foarte putin si selectiv, iar aparitile pe scena sunt destul de rare, si numai cu orchestre si dirijori de exceptie. Nu-i place sa “iasa la rampa”, si, tocmai din cauza asta interviurile acordate sunt o raritate. Personal nu cunosc decat 2.

O tehnica de inalt nivel, dar fara a pierde o anume nota personala imprimata fiecarei interpretari, fara a se departa de partitura si mai ales de tempoul initial (asa-numitul “rubato”, care reprezinta o usoara alterare a ritmului / tempoului stabilit de comun acord impreuna cu dirijorul si prima vioara la repetitiile preliminare) o individualizeaza printre alti pianisti, recunoscuti pentru vivacitatea interpretarii.

Nici pasiunea dezlantuita, tipic ruseasca, tipica lui Evgheni Kissin, nici tehnicitatea plastica, cu ruperi de ritm neasteptate si note pe-alocuri imperative, caracteristica lui Lang Lang, si nici interpretarea “personalizata” prin dublarea tehnicianului de catre dirijor, cum este cazul lui Daniel Barenboim nu-si gasesc locul aici. Poate o anumita “nota personala”, care tine mai degraba de o structura modelata aparte a asa-numitului “aparat pianistic”, anume unitatea bustului (respiratie) cu bratele (transmiterea impulsului si reglarea distantei dintre maini si claviatura), picioarele (pentru pedale), cu o mobilitate exersata progresiv de la umar pana la ultimele falange (practic “executorii” comenzilor primite de la centrii nervosi superiori). Aceasta structura a fost lucrata de la o varsta frageda, cu cativa pedagogi de talie internationala. Si bine-nteles, practica asidua, majoritar nocturna.

Era sa uit. Are cateva mici gesturi caracteristice, care-o umanizeaza neinchipuit de mult: aruncarea parului dintr-o miscare peste cap, o privire extrem de expresiva, cand ganditoare, transpusa, cand de-o concentrare aproape dureroasa, cand de-o veselie abia stapanita, o marcare a tactului pe-alocuri prin inclinarea capului, si, nu in ultimul rand un zambet minunat care apare fugar, cand si cand, luminandu-i chipul.

Si gata cu vorbaria. Incercati sa vedeti cele doua interviuri (“Evening Talks” este unul dintre ele, celalalt nu mi-l amintesc acum), concertul No. 3 de Rahmaninov, “Martha Argerich and Friends”, sau concertele No. 1 şi 3 de Beethoven. Ar mai fi frumos si “Rapsodia ungara No. 6 de Liszt”, sau una dintre monumentalele interpretari ale Concertului No. 1 de Ceaikovsky (personal imi place cea din 1975 parca, de la Geneva, cu Charles Dutoit la pupitrul dirijoral). Si mai canta impreuna cu o sumedenie de alti oameni. O aparitie interesanta o constituie colaborarea cu Camerata Bariloche si Mercedes Sosa – dar nu singulara, intrucat Martha abordeaza si alte genuri decat cel simfonic – cautati si-o sa vedeti. Spun “vedeti”, adica sa cautati pe youtube cat mai exista, spre a vedea si Omul, nu a auzi numai interpretarea.

La noi a cantat la un Festival “George Enescu”, acum cativa ani, la Sala Palatului. Pentru mai multe informatii, traiasca netul (are si o pagina dedicata pe Wikipedia).

Sper sa va placa si voua, si s-o indragiti, asa cum eu am facut-o, inca de la primele auditii.

Long live, Martha!

Un dialog frumos

Cui nu-l cunoaste (inca) pe nea Wolfi (Wolfgang Amadeus Mozart, pentru neofiti, da’ mi se pare mai misto sa-l apelez diminutivat-prietenesc), ii recomand cu caldura sa-i asculte al sau concert pentru doua pianoforte si orchestra in Re major No. 10 opus KW 365. O interpretare excelenta au avut Clara Haskil cu Geza Anda sub bagheta lui Galliera. O alta interpretare, la fel de frumoasa – asta e si filmata - e cea a lui Ashkenazy impreuna cu Barenboim (Care si dirijeaza, nota bene!).

Pe cand prima este mai delicata, mai “piano” – datorita Clarei Haskil, renumita pentru evidentierea finetii tipic mozartiene, de portelan filigranat, a doua este mai ritmata, mai “vivace”, si, pe alocuri chiar intempestiva, datorita lui Barenboim. Aceasta din urma este interesanta si pentru faptul ca acesta, (si) dirijor fiind, a “vazut” altfel piesa (deci “doi-la-pret-de-unul”).

Ambele mai pot fi gasite (inca) pe youtube. Nu mai cautati altele ca nu se ridica la valoarea astora doua. Poate, cu exceptia unei interpretari de-a lui Chick Korea. O tar’ cam sincopat la capitolul tehnica, dar, meritoriu efortul.

Merge perfect ascultat dimineata (nu seara, cand esti obosit). De fapt, cred ca merge ascultat oricand, dar, oricum, eu zic ca-i de preferat la casti, ceva mai tare, sau cu o haita de boxe bune.

Deci... o ceasca de cafea / ceai, o tigara (cui ii place), asezati-va comod, dati drumul piesei sa curga, si... bucurati-va auzul si sufletul. Sa aveti o zi minunata !!!

(Inca un fel de) Muschiulet la cuptor

O mancarica simpluta, dar in care solistul nu este acoperit de catre orchestra. Am mancat-o de Craciunul trecut la o prietena (Da, Simona, la tine !), si a facut senzatie. Un sfat. Asa cum v-am invatat pan-amu, cantitatile precise nu-si au rostul decat in cazul laboratorului, dar destul de putin in cazul mancarurilor, anume in cazul anumitor mancaruri. Considerati o reteta asa cum un dirijor de orchestra interpreteaza o partitura. Sunt permise anumite schimbari, dar atunci cand nu strica armonia (mai ales in cazul mancaricii de fata), deci nu exagerati cu numarul si mai ales cantitatea condimentelor (Multumesc pentru sfat, Laurian). Se pot inlocui de exemplu cimbrul cu rozmarinul si piperul negru cu alb, dar nu neaparat si nu intotdeauna. Reteptu’ ii urmatoru’:

Se ia una-bucata-de-orice-fel-de-carne (de preferat capac de pulpa, sau pulpa, de porc, sau de vita, dupa preferinte, buget si posibilitati imediate – Noi am opta totusi pentru vita), se curata de eventualele pielite / grasimi – si, nota bene, trebe fara oase - si se lasa de pe-o zi pe cealalta la odihna in vin (alb, sec) indoit (aproximativ si “ochio-stoichio”metric – aici citez o prietena de la care am avut de invatat multe in ICECHIM, anume Sanda Doncea – inc-o data “Multumesc frumos!”) cu apa chioara – H2O cu ochelari - dara nu distilata, nici minerala sau de-alt asemenea soi. In numitul lichid s-au fost aruncate in scarba (si-n prealabil) o foaie de dafin rupta-n-trii, niscai boabe de piper, olecuta de cimbru, niste varfuri de deste de sare si cam atata. Zama trebe sa acopere carnea de-o grosime de palma, nu mai mult. La frigider cu netrebnica! (preparatia, adica).

A doua zi, se scoate carnea din zama, se cresteaza si se-mpaneaza pe-alocurea cu ceva catei de usturoi, eventual taiati pe lung in doua. Se tipa carnea-ntr-o tava / cratita / oala / alt recipient fara capac si care merge la cuptor, apoi turnandu-se peste dansa zeama – ca sa nu se desparta una de alta nici in focul facerii. Se vara cu totu-n cuptoru-ncins bine (mediu catre mare, adica – nu acceptam eventuale caraieli din partea celor cu cuptoare performante stil “se va seta la treapta 120 grade Celsius”; a se pune mintile la contributie si a se interpreta indicatiile vide mai sus date ), si-o uitam acolo pana scade zeama de tot. O idee, daca se poate invartita-n sos cu josu-n sus cam pe la jumatea facerii, dar nu-i musai. Ii atata de frageda de nici n-ai nevoie de cutit, ca se rupe singura de cum ai pus mana pe ea. Merge de minune cu niste cartofi la cuptor (sau ce vreti si aveti), si, neaparat un vin vanjos, mai aspru de-i carnea de porc, mai domol de-i de rumegatoare. As opta pentr-un Riesling rosu sec de Recas. Poftiti la masa !

Microscop din banii de moştenire

Salve et salute,

Povestea (pe scurt) a nasterii articolului de mai jos.

Pe Catalin l-am cunoscut la o petrecere de ajun a Ajunului, anu' trecut, la Silviu acasa. S-a baut, s-a rontait, s-a ascultat muzica, s-au dezbatut probleme si s-a discutat mult. La un moment dat, a aparut si Catalin. Cunostinte, salut, servus, Catalin, Dani, imi pare bine, si mie... in fine, toate ritualurile au fost indeplinite. Apoi mi-am continuat discutia pe care o purtam cu un alt om despre bani, si ce-ar face cu ei. Si m-am laudat (bine-nteles, se putea sa n-o fac?) cu lupa mea. Bun. Se termina tot bairamu', fiecare ne caram pe la casile noastre. Dupa un timp, Silviu imi zice ca e interesat Catalin de ceea ce povestisem, ca e reporter, si ca i-ar face placere sa-mi ia un interviu. Drept intru care, ne-am vazut la el acasa, si, la un pahar de whiskey si ceva tigari am vorbit vreo doua ore, din care a rezultat mai-jos pomenitul articol.

Sper sa nu fie vreo problema ca i-am dat copy-paste aci, dar, oricum, uite si link-ul unde il puteti gasi in mod "oficial":

http://www.scoalaedu.ro/news/192/77/Microscop-din-banii-de-mostenire

Quod erat demonstrandum.

Adeus,

Dani

Microscop din banii de moştenire

de Cătălin Mosoia | Mar 29, 2011


Daniel Kazimir Kurzeluk a absolvit secţia de grafică a Liceului de Arte Plastice „Nicolae Tonitza“. În ultimul an de liceu însă, s-a îndrăgostit fulgerător de cercetarea ştiinţifică şi s-a dus la Facultatea de Biologie din cadrul Universităţii Bucureşti. Aici a urmat un master în taxonomie (ştiinţa clasificarii organismelor), iar acum îşi pregăteşte teza de doctorat. Studiul său vizează cleridele, o familie de gândaci mici, coloraţi şi foarte puţin studiaţi în România, cu specii relativ greu de găsit. Cercetările le realizează cu ajutorul unui microscop performant pe care l-a cumpărat cu 12.000 de euro, banii primiţi dintr-o moştenire de familie.

Pasiune rară

„Mi-a plăcut chimia, iar în clasa a XII-a am fost contaminat cu microbul entomologiei de către doamna cercetător dr. Geta Negru“, spune cu plăcere Daniel Kurzeluk, amintindu-şi de vizita pe care a făcut-o la Staţiunea de cercetări în legumicultură şi pomicultură de la Vidra. Atunci a ţinut în mână un gândac de Colorado şi i s-a părut că… „arată fain”. După ceva vreme a plecat cu prietenii într-o drumeţie, dar nu înainte de a împrumuta de la aceeaşi doamnă cercetător o plasă de fluturi, acetat de etil (lichid utilizat in anestezia insectelor), un borcan entomologic (pentru colectat insecte) şi pensă, pentru că dorea să prindă gândaci. Acesta a fost începutul. În prezent se pregăteşte să susţină teza de doctorat.

Ce sunt cleridele?

Gândăcei! Cei mici au aproape 3 mm, iar cei mai mari nici 2 centimetri. „Sunt specii frumos colorate, dar sunt şi unii care, nefiind frumos coloraţi, au totuşi ceva al lor, de exemplu o antenă cu nişte dinţi foarte mari sau picioare foarte lungi. Pentru mine sunt interesanţi!“. Micile vietăţi sunt foarte rare. „În 5 ani de zile de când mă ocup de cleride am găsit 5 specii, cam un sfert din câte sunt în România. Am vizitat mai multe colecţii din ţară şi din peste 2.000 de exemplare studiate, nu am văzut la noi, decât un singur exemplar dintr-o specie.“

Filme SF şi gândacii monştri

Majoritatea filmelor de ficţiune ştiinţifică prezintă coleopterele (insecte cu doua perechi de aripi) ca pe nişte monştri care au răul în sine şi fac ravagii. „Asta se leagă şi de o percepţie subconştientă conform căreia tot ce are mai mult de 4 picioare face rău fiindcă este veninos, muşcă, ne ciupeşte sau ne transmite boli. Poate că de la dorinţa de a demonstra contrariul, porneşte această preferinţă a mea, pentru nevertebrate - în special, şi pentru artropode - insecte, păianjeni, miriapode şi neamul lor - în mod particular.“

Inspiraţie pentru creatorii de modă

Istoria civilizaţiei demonstrează că insectele au fost şi continuă să fie modele pentru creaţiile artistice. „Sunt mulţi creatori de modă care utilizează motive cu imprimeuri – cel mai adesea inspirate de la fluturi – dar, de ce nu, şi de o libelulă sau un gândac croitor cu nişte antene de 6 ori mai lungi decât corpul şi colorat verde metalizat? Depinde de limitele în care se încadrează frumosul fiecăruia dintre noi.“

Frumosul în ştiinţă şi artă

Daniel, la fel ca Ernst Haeckel (autorul volumului „Kunstformen der Natuer“, 1904), care a desenat „ce i s-a părut lui mai frumos în regnurile animal şi vegetal” consideră că „ pregătirea mea de grafician m-a îndemnat să mă îndrept spre partea asta de frumos. Toate reprezentările zoomorfe din artă în care este implicată fie o scoică - cum este naşterea Venerei a lui Boticelli - sau cele în care sunt figurate cu acurateţe siluete de insecte, dovedesc legătura între ştiinţă şi artă. Cochilia nautilului secţionată este dată ca exemplu pentru „numărul de aur”, apoi inflorescenţa de floarea-soarelui, felul în care sunt dispuse seminţele, la fel, creează o spirală care respectă acelaşi „ număr de aur”.

„Există clar o legătură între ştiinţă şi artă, mai ales între artă şi biologie“, consideră Daniel care adaugă că după părerea lui „frumosul în artă este acelaşi ca în ştiinţă”.

Desene la microscop

Daniel studiază cleridele atât în laboratorul de la facultate, pe teren, cât şi acasă. „Am început cu un microscop Zeiss din anii 1940-45 şi am lucrat cu el până acum 3 ani de zile când am avut norocul, în urma unei moşteniri de 12.000 de euro, să-mi pot cumpăra un stereomicroscop SteREO Discovery V8 de la Carl Zeiss. Cineva spunea că 'cel mai bine e atunci când meseria şi pasiunea rimează'. Microscopul meu măreşte de până la 80 de ori şi, teoretic, permite fotografierea, dar mai trebuie să-mi cumpăr şi un adaptor special pentru cameră. Costă cam 700 de euro dar sper ca în câteva luni de zile să reuşesc“, mai spune el. În plus, pentru artistul-om de ştiinţă, important este că „instrumentul permite să desenezi ceea ce vezi. Are un sistem numit camera clară (Camera lucida), care constă practic dintr-o oglindă înclinată la 45 de grade, o lentilă pentru reglarea clarităţii şi un sistem de prisme care te ajută să vezi simultan câmpul microscopului - adică ce vezi practic tu sub el, gândacul şi coala de hârtie. Astfel, poţi să urmăreşti conturul gândacului cu creionul pe hârtie. Şi, să-l desenezi.“

„Pe măsură ce cunoşti, vrei să cunoşti şi mai mult“, ar fi motto-ul care îl caracterizează pe Daniel Kazimir Kurzeluk. Şi pentru că tot am vorbit de modă, l-am rugat să-şi imagineze un obiect vestimentar care să fie pus la punct pornind de la cleride: „Gândul mă duce la o broşă, dar de ce nu? şi la o rochie care să aibă partea superioară exact ca un pronot, adică asemenea piesei intermediare dintre capul şi toracele cleridei, să fie frumos bombat, roşu şi cu fire argintii. La şolduri să se lăţească în forma unor elitre (prima pereche de aripi la coleoptere) cu model, cu două benzi transversale albastru metalizat pe un fond vermillon. Nu?! De ce nu?“

Muschiulet "Wellington"

Povestea prealabila:

Pfff, care englezoi i-o fi zis asa, habar nu posed, dar am gasit reteta intamplator pe net, halind niscaiva dobrogeana cu ciuperci (foamea!) si privind niscaiva sait cu retete. Si mi s-a parut atata de interesanta, incat chiar am gatit-o o data si de tare ce mi-o placut, m-am gandit sa va fericesc si pe voi (daca nu cu o masa buna, macar cu niste bale diluviene starnite de catre “un fleac de pofta, ca aceea”, vorba lu’ nenea Teodoreanu – va las pe Domniile-Voastre sa ghiciti care dintre ei… ma rog, Puiutu’ déjà murise-n razboi, deci mai raman doi. Care-o fi, oare ???...). Poa’ sa fie ceva mai greut de facut, si mai scumpisoara, dar fie, ca face. Asa, ca, sa intre Maria Sa Muschiuletul:

Ingredientele:

1 bucata de muschi de vita (preferabil) sau porc – trebuie astfel aleasa incat sa incapa si sa poata fi invelita intr-o foaie de aluat, plus ceva umplutura – deci, cam o palma latime / diametru si 12 pana la 15 laturi de deget in lungime;
½ kg ciuperci de cultura;
2 cepe marisoare;
cativa (cati vreti) catei (facultativi) de usturoi (de gustibus!);
verdeturi ad libitum (recomand totusi o legatura de marar si chiar una de patrunjel);
sare, piper;
ulei (preferabil de masline) pentru calit;
1 – 2 cuburi de knorr / maggi de legume;
1 ou;
1 foaie de aluat (congelata) – dar d-ala stil foaie grosuta de 4-5 mm si de marimea a aproximativ unei foi A3, deci nu (repet) NU foietaj, sau alte satane d-astea. Daca stiti sa-l faceti, “brava bravissima / brava bravissima / fortunatissima, fortunatissima” (vorba’ lu nea’ ala cu Verdi-n coada numelui) ca nu mai dati bani. Oricum, trebe rece ca gheata de congelator nedezghetat cu lunile;
1 piept potrivit de pui (io am facut fara, si iese la fel de bun);
ceva apa pentru fiert muschiul;
si, facultativ (astea nu fac parte din retept, da’ dau bine la gust):
100 g muschiulet afumat sau alta carnaraie (feliate suuuuuubtirel) – de care va place – cam 100 de grame;
1 bucata de cascaval – cam de vreo 200 de grame (asisderea feliata);

Preparatia:

- punem in apa rece cu cuburile de supa carnea, curatata in prealabil de pielite / « zlana » / grasimi / alte resturi netrebnice (apa trebe s-o acopere la fix). Care vrea, poa' sa-i adauge si diverse alte mirodenii dupa gust, sau s-o fiarba in supa etc. La liberul arbitru;
- se pune la foc, si, din timp in timp se-nteapa cu o furculita. intrucat n-are glas sa tipe “m-am facuuut!”.Cand furculita intra relativ usor, ii gata. La modu’ ortodox (sau mai degraba anglican, ca doara ii britanica) n-ar trebui fiarta, dar, intrucat nu-mi place carnea in sange, asa o fac. Cine vrea in schimb ca mai sus numita, sa sara peste acest pas (de furnicuta harnicuta);
- dupa ce s-a facut, se scoate din apa si se lasa sa se odihneasca (saracuta!);
- se prepara “umplutura”, si anume, se curata de pielita palaria ciuprecilor, se scoate piciorusul si se taie in 3 – 4 felii verticale, apoi in 2 sau 3 palariutele;
- se adauga nefericitele in putin ulei si se calesc impreuna cu ceapa (adaugata mai inainte) taiata cum va place de marunt – io, ca o putoare care sunt, o tai mai la “ ‘tu-i ma-sa”, da ii bine sa fie cat mai marunt (Voila, Simona, sa nu mai carai ca-i “maaaaare”);
- se lasa sa se caleasca o taruca, doar pana se moaie ceapa;
- daca folosim si piept de pui se taie in bucatele ceva mai mari decat cele de ciuperci si se adauga laolalta cu ceapa pana devin albe la fata (adica se fac, pentru non-prozaici). Mere si fara de, dar cu carnita aferenta citata la sfarsitul listei de ingrediente. Sau, fara nici una, nici alta, cum pohtiti;
- se adauga verdeturile, chiar si usturoiul hacuit marunt-marunt, se ia de pe foc, se lasa sa se raceasca binisor;
- acum se taie feliute cascavalul (daca afumatura / carnaraia nu-i deja astfel prelucrata, o feliem noi);
- buuuun. se ia muschiuletul (biata carnita, tate caznele pre capu-i), se scot din tigaie ciupercile et comp. si se sterge bine. se adauga intr-insa ceva ulei si purcedem la calirea carnitei, dupa urmatorul protocol: se pune pe-o latura, si se lasa cateva minute, pana devine (relativ) aurie. Se presara din belsug cu sare si piper – io pun alb – pe fata superioara. Se roteste-n juru’ axei pana o alta parte cruda ajunge-n ulei si se repeta operatiunile. Se face asta de-atatea ori, pana ne trezim ca nu mai sunt fete crude, eventual uitam care-o fost prima, si mai punem o data sare si piper. Daca nu mai are ulei, mai adaugam o tara;
- scoatem carnita din tigaita si-o lasam sa se raceasca bine;
- acum urmeaza partea draguta. Incingem aprig cuptorul, si incepem sa preparam chestia, dupa cum urmeaza:
- se scoate (acum si numai acum) foaia din frigider. Sa nu va pacaliti ca mine si s-o lasati afara, ca papa de la Roma o mai poate inveli pre domnita carnita, ca se rupe aluatu’ ceva de speriat;
- intr-o tava, tapetata cu staniol (cancerigen) / unt sau ulei si faina (mai putin), se pune aluatul. peste el se aseaza (la mijloc) mai intai feliile de muschi, apoi, peste ele cele de cascaval (taiat la fel de subtire). Suprafata celor doua trebuie astfel potrivita incat sa acopere muschiul cand rulam foaia. Daca nu folosim muschi si cascaval, sarim etapa (stiam ca v-ati prins, da-mi place s-o ard la stilu’ prof atoatestiutor / mosnegut sfatos, cum vreti);
- Nota bene: TOATE ingredientele trebe sa fie RECI. Eventual le lasam o tara la frigider. Altfel putem zice ca “s-ar fi stricat de tot masatul” (Vian, prin gura bucatarului lui Colin din “Spuma zilelor”);
- peste ele se pune amestecul de ciuperci, ceapa et comp.;
- se introneaza mandru-n mijloc biata bucatica chinuita ca-n focurile facerii si trecuta prin foc si ulei (nu pot zice « sabie » ca nu-s barbar);
- se inveleste cu grija, ridicand mai intai o latura lunga (cea mai de din aproape de noi), apoi cele mici si acoperind restul cu latura lunga (ailalta !) – asta ca sa nu mai sufere biata bucata de carne, indeajuns chinuita, ci sa se faca bine, pana-n mijloc;
- se unge cu un ou batut chestia si se da la cuptor la foc mai mediu, dar nu asezata chiar sus ca sa se arda pana “i-i coaja ca arama” – vorba lu’ Pastorel. Daca va place mai rumenita, o puneti mai sus in cuptior, de nu, nu. In printip, n-ar trebui sa dureze mai mult de bautul unui pahar de vin bun si al fumatului a doua-trei tigari (cum la mine dureaza intre 20 si 30 de minute, la voi poate fi cam tot atata);
- pana s-o scoatem din focul caznelor, o putem presara cu niscaiva cimbru sau alte alea, chiar ante de bagarea-n cuptor. Daca vreti, o puteti uita chiara pana la trei sferturi de ceas, ca nu-i bai – totu-i sa nu se arda aluatu’;
- si.... gata. Se scoate, se lasa sa se raceasca o taruca (mai ales dac-am utilizat varianta cu cascaval, ca sa nu fuga bestia de specie invaziva - ca soarecii-n toate directiile de pe corabia-n pericol - cand e topit);
- merge perfect cu ceva cartofi fierti si doar cu putin ulei de masline, sare, piper si ceva verdet deasupra – nu de alta, da’ sa nu-l bage pe domnul solist muschiulet la vocea a doua ca gust, arome si aspect;
- un vinisor zglobiu, rosu, eventual si ceva mai putin aromat, din acelasi motiv. Poate chiar si demisec;
- burta ghioraitoare, masele tari si gatlej uscat s-aveti, ca pofta ii sigur! (si ceva sughituri de la pomeneli cu of si-alean pentru susbsemnatu’).

Post-scriptum la retzeptu' anterior

Ca idee, merge si sa iei un catel (sau doi, sau cati treba) de usturoi (Allium sativum)cu care sa freci bine-bine feliile de paine, dar numai DUPA ce le-ai prajit. Da o aroma extra.

Un alt fel de sandwich... sau ce se-ntampla cand nu merge toaster-ul

Ingrediente:

2 felii de paine
1, 2, sau cate felii de cascaval doreste caprioara - Capreolus capreolus L.,1758 (sau capriorul, dupa caz)-in decursul preparatiei se topeste (mmm), deci ii cel mai indicat, da' uneori mere si cu branza, de ce nu?
Unt, margarina sau ulei de masline - Olea europaea (mandea foloseste extra-virgin, pentru gust)
Sare - NaCl, piper (prefer alb, pentru aroma) - Piper nigrum, verdeata, sau ce va mai tuna prin scafarlie Domniilor-Voastre. (Recomandare: merge superb cu un amestec denumit "Herbes de Provence", care contine cimbru, rozmarin, maghiran si alte minunatii)

Preparatie:

Se pune cascavalul sau branza intre feliile de paine (n-ati uitat sa-l presarati cu sare, piper si mirodenii, nu-i asa?)
Se ung cu unt / margarina feliile de paine PE FETELE EXTERIOARE (deci nu ca la sandwich-ul obisnuit, pe interior!)
- Se pot elimina ambele citate anterior, si in schimb se poate pune un strat suuuuuubtire de ulei in tigaie - fara teama, ii sanatos, aromat (cui nu-i place usoara amareala, il poate inlocui cu ulei din turte de masline, dar aroma nu-i aceeasi)
Tigaia in care se prajesc este bine sa fie anti-aderenta (teflonata) - se consuma mai putina grasime si nu se prind
Cand s-au rumenit pe-o parte se intorc si pe cealalta - 0 atentie deosebita la scarba de cascaval care are tendinte expansioniste si tinde sa se reverse dintre numitele felii, caz in care se "aduce -la-matca" cu ajutorul unei furculite / cutit

Gata!

(Se papa fierbinti, neaparat. Se pot varia ingredientele, dupa plac. Sfat - nu folositi branzeturile rase, ca ies instant dintre felii - cel putin la mine asa or facut, da' daca voua va iese, bafta.)

Orezul perfect

Salve

Intrucat aceasta reteta este o adaptare (relativa) a retetei "Orez sub plapuma" a nemuritorului Pastorel, pentru referinte bibliografice recomand a sa "Gastronomice".
Aceasta este o varianta oarecum modernizata prin inlocuirea supei de carne cu knorr si a plapumii cu un cuptor.

Ingrediente:

1 ceasca de orez (nespalat, adica uscat!!!, adica 250 de cubici
4 cesti de supa de carne, adica un litru (1000 de cubici), sau cantitatea echivalenta de apa plus doua cuburi de knorr
1-2 linguri de ulei de floarea-soarelui (eu prefer de masline, presat)

Preparatia:

- Se pun la fiert apa + cuburile de knorr
- Se da drumul la cuptor la foc mare
- Se pun orezul plus uleiul intr-o craticioara mai mare (care sa aiba si capac)
- Se pune pe foc mediu orezul, amestecand mereu, ca sa nu se prinda, pana cand acesta isi schimba culoarea in brun-auriu si miroase superb
- Cand orezul s-a rumenit, se trage cratita de pe foc, si se toarna peste el supa de carne CLOCOTIND (se adauga la inceput o parte - atentie, ies aburi din abundenta, sa nu te friga - apoi si restul), si se pune pe foc minim (sa fiarba in clocote foarte slabe)
- Se lasa pe foc pana cand lichidul scade indeajuns astfel incat orezul sa iasa la suprafata. NU se scoate capacul in timpul fierberii
- Se amesteca o data (facultativ), si se pune din nou capacul pana cand lichidul scade cam pana la jumatatea inaltimii orezuluui
- Se da focul de la cuptor la mediu / mic si se introduce cratita acoperita cu respectivul capac
- Se stinge focul dupa 10-15 minute, si se mai lasa sa stea intre o jumatate de ora si o ora (timpul variaza, in functie de cat lichid a ramas in oala - orezul trebuind sa absoarba tot lichidul)
- Se scoate oala din cuptor si se savureaza

Sugestii - se mananca neaparat cald, dar e bun si rece; se poate asezona cu un sosulet cu legume, cu carne, etc;

Pofte mari si bune!

Dani

Tara lui Typha Voda - sau despre cam ce si cum se publica prin Romania (fie in reviste, fie sub alta forma)

Da, fratilor plesiotipici intru "stiinta" zoologica care esteti si "publicati". Pai, da, asta este tara in care orice rahat cu ochi se auto-intituleaza "zoolog", sau si mai rau, "sistematician", ori "zoogeograf" ori ceva de genu' asta, incepe sa scoata capul la suprafata si sa PUTA (pardon, sa publice), da, aceasta este tara lui Typha Voda.
Hai sa ne gandim cam care ar fi reteta perfecta pentru a crea un astfel de specimen...
1. Se ia un oarecare, de la elev / student vesel si pana la "doctor" in biologie / stiintele mediului, orice grad, nu conteaza;
2. Se adauga un grad nemasurat de auto-suficienta;
3. Unele cursuri extra-curriculare sunt absolut necesare, din care putem cita: nu-vreau-sa-invat-dar sunt-dispus/-a -sa-pup-cur, vai-doamna-profesoara-ce-bine-aratati-astazi, sunteti-soarele-meu, io-public-mult-deci-exist... si lista poate continua;
4. Se garniseste cu cat mai multe alte "calitati" gen: sale flexibile, limba catifelata, dorinta-de-autoafirmare, privire-languroasa-catre-superior etc.;
5. Se publica fie punandu-l pe sef / profesor / superior, daca nu pe primul, macar pe-al doilea loc;
6. Se face absolut orice spre a se trece numele propriu sub cat mai multe titluri, nu conteaza pozitia, numa' sa fim printre autori. Un "bun amic" de-al meu s-a enervat in asa hal ca nu l-am trecut ca autor la un articol la care nu pusese mana, incat nu m-a trecut nici el la un articol, la care totusi, facusem partea practica, in proportie de peste 50%. A preferat s-o treaca pe alta persoana in loc. Si mi-a si spus ceva de genu': "Din moment ce tu nu m-ai trecut, io de ce sa te trec?";
7. Se pupa cu atata daruire si patos curul responsabilului cu publicatul / sefului / profesorului, incat respectivu' capata unda verde la scris liste de specii, inventare necritice, "noi semnalari pentru fauna zonei (...) / tarii", distributii de taxoni sau influenta conditiilor X si Y asupra distributiei taxonului Z, acest tip de articole constituind marea masa a cam ce se publica la ora actuala in Romania in domeniul biologiei. Uneori i se poate incredinta chiar si o functie in cadrul publicatiei respective;
8. In tara noastra draga, referentii sunt atat de "anonimi" si "nu cunosc" atat de "deloc" pe cel care a scris articolul respectiv, incat orice "vorba buna" pusa de catre cine si la cine trebe poate sa dea preferinta unuia sau altuia, aruncand la cos lucrarea "indezirabilului".
Si ca sa nu se spuna ca ma exprim in necunostinta de cauza, sa lucram putin pe niste exemple, nu? ca sa nu se supere "Somitzatile Shtiintzifice" in cauza, o sa ma abtin sa scriu si nume, nu de alta, da' cred ca o sa fie de-ajuns ca sa se recunoasca daca citesc asta. Slaba speranta, da' macar imi fac datoria. Nu vreu a bora pe tastatura, iubitilor si mai ales iubitelor, care credeti ca faceti "shtiintza".
S-o luam sistematic, nu? ca doar toti am terminat - daca nu mastere sau doctorate - care implica sistematica (daca zic "taxonomie" s-ar putea sa puna oarescari probleme de pronuntie pentru unii/-ele) cel utin unele care implica domenii mai cunoscute, cum ar fi morfologia, genetica, ecologia, si mai ales biogeografia.
Exempli gratia:
1. Un oarecare, care avea intr-o buna zi status "Scriu ceva articol pentru Nature". Respectivul nu poseda pic de habar despre care ar fi diferenta intre corotip si areal. Si, dupa o discutie tandra, de aproximativ 2,5 minute in care nu numai ca i-am dat definitiile corecte pentru termenii in cauza, dar i-am si demonstrat fara putinta de tagada ca habar n-are de zoogoegrafie, cred mi-am luat brusc "ignore" pe lista - deoarece nu l-am mai vazut online de-atunci - nu c-a mi s-ar rupe de asta. Uau, ca sa vezi, respectivu' ii "numa'" referend stiintific si editor sef la vreo una - doua publicatii "de specialitate" din romania. Si da, ati ghicit, face parte dintre "tineretul" tarii, care "promite".
2. Este usor de crezut in Romania, cum, o semnalare noua de specii pentru fauna tarii sa treaca neobservata, ba chiar sa fie respinsa la o revista "de nivel international", pe scurt, ISI. Modul de lucru: se descopera intr-o colectie specimenul, se scrie articolul, se trimite spre evaluare. Urmeaza urmatorii pasi:
Unu. "N-ai un referent de specialitate pe care sa ni-l recomanzi?" Da, ai vostri nu era destul de buni?. Referentul (specialist de talie mondiala) isi da OK-ul.
Doi. Se tine articolul din Iunie-Iulie pana catre sfarsitul lui Septembrie.
Trei. Se suna si se spune la telefon "Vezi ca primesti mail zilele astea. Modifica si tu harta aia cu vest-palearcticu', eventual scoate-o pe aia cu Romania, ca exprima acelasi lucru.".
Patru. Se spune delicat: "Stii, modifica si trimite-l ca-l publicam la anu' ca numaru' de-amu iese prea repede, si nu mai avem timp sa-l dam la tipar". In schimb pentru altii, care publica "pe domeniul revistei" se pot scoate suplimente, tiparite separat. Asa ca, adios, amigos!
Cinci. Am aflat ulterior - sper sa NU fie adevarat / sa fie o "mancatorie" ieftina, iar daca ii, ce-am spus e bine spus - ca unul dintre referenti (Pe care-l si cunosc - l-am vazut o data sau de doua ori) a spus ca nu merita, ca-i praf, ceva de genul, in fine, ca nu-i pe specificul revistei si ca nu prezinta interes.
Sase (explicatiile): Revista, desi se intituleaza de "zoologie", publica majoritar sau aproape, articole pe o ramura a zoologiei. Desi prin nota respectiva (doua pagini) se clarifica o problema de zoogeografie - continuitatea mai mult decat probabila a unui areal precum si o semnalare noua pentru fauna tarii - nu era "pe domeniu". In Romania, daca un referent de specialitate din afara tarii isi da acordul, articolul poate fi trimis la cos de catre un referent roman, care, nici macar nu ii pe specialitate.
P.S.: Mi s-a mai fluturat si textul: "Se da preferinta celor care publica din afara". Frumos, nu?. Ii mai bun un articol scris de un bulgar sau de catre un turc decat unul al unui roman. Scuze, ale lor sunt "pe specificul revistei".
No, ase da!
3. O alta "somitate stiintifica" posteaza pe blog niste chestii "copy-paste", (unele si gresite, pe deasupra) apoi cand i se explica faptul ca se cunoaste ca sunt copy-paste, "iese", adica intra brusc pe "invisible". Apoi, cand totusi i se spune ca-i invizibila, persoana se oftica si declara ritos c-a dezactivat commenturile de la postare "ca sa nu-si dea parerea si altii ca tine". Ad litteram. Adica, toapa respectiva, care are impresia ca le stie pe toate, nu accepta si alte pareri, de fapt nici macar nu se injoseste sa se "coboare" pana la nivelul plebei din care face parte preopinentul.
Da, se poate.
4. Exista si "oameni de stiinta", bine-nteles, sefi de redactie, referenti, prin editorial-board-uri, cercetatori etc. care fac cartari de specii "pe habitate", adica: "e habitat de specia cutare, deci specia cutare exista in zona". Cu siguranta. Bai, (...) - nici n-am apelative, voi chiar nu cunoasteti diferenta dintre conceptele de "habitat potential" si "habitat real", pe baza carora se delimiteaza arealul? Ca asa, si io pot zice bine-mersi ca specia de clerid Denops albofasciatus Charpentier, 1825 traieste in toata tara, ca asa zice arealul, si ca are copacii pe care stau gandacii de-i haleste peste tot in tarisoara noastra. Plus ca la literatura de specialitate se da un areal de genul:



iar pana acum a fost semnalata (in literatura de specialitate cu albastru, iar cu negru din colectiile studiate de catre subsemnatul pana la ora actuala) din atatea localitati:



Deci, daca merg in orice loc din Romania, pot afirma ca acolo traieste specia respectiva, nu?
Geniilor!!!! Mai ales ca unii va mai dati si "geografi", ca sa nu zic cu articolele proclitice (ce-or fi alea???) "bio-" sau cu "zoo-" in fata termenului.
Era un cantecel: "Hai sa emigram cu totii in America". Asa este.

Hai ca ma duc sa cartez vreo doua areale din masina (ca sa nu zic avion), poate mai dau o specie noua pentru fauna tarii, pe care o sa am grija s-o public cat mai repede, corect, ISI si, mai ales, in Romania.

Nu va salut,
Dani

10.10.10

Salve.

Intrucat azi ii o data asa, mai speciala, m-am gandit ca n-ar strica sa mai scriu ceva pe-acilea, nu de alta, da' de ce nu.
Am vazut pe Yahoo niste chestii cum ca ce semnifica astia trei de zece. Nu prea am idei, afara de trei de 10, da' hai sa ma gandesc.
1. In primu' si-n primu' rand, imi aduc aminte de-un 1 ianuarie din 2001. Misto de scris ca data, deoarece pana sa se schimbe prefixu' secolului scriam 1.1.1XXX. Dupa ce s-a schimbat "initiala" anului din 1 in 2, m-am simtit iara "special" si "revenit-la-normal" cand a fost 01.01.01. So, back to the normal, dar numa' pana in 2012, ca doara anu' are numa' 12 luni mari si late.
2.Era si ziua de nume a lu' taica-meu, intrucat il chema Vasile.
3. Trei note de 10 luate la rand. Nu cred c-au fost foaaaarte multe zilele mele de-nvatatura (sau lunile, sau anii) in care-am luat trei de zece unu' dupa altu'. Cu siguranta in semestru'ntai din clasa-ntai si la master. Or mai fi si altele, da' nu-mi amintesc.
4. Un raport molar, sau un amestec de solventi, scris mai stiintific decat 1:1:1. Am folosit asta cand ma mai jucam de-a cromatografia pe strat subtire la ICECHIM, prin timpu' scolii, apoi la faculta, la Metode de separare - curs d-ala de 4 ore de la 9 dimineata, si laborator apoi pan' la 10 - 11 (chiar) noaptea, miercuri, joi si vineri, timp de 2 luni, in anul 4.
5. O luna frumoasa din anul asta. 5 (din 7) zile scoala de vara de la Sinaia, apoi 14 zile scoala de vara din Madeira, si, nu in ultimul rand, 11 zile in Muntii Rodnei.
6. Un cocktail superb, numit "Poncha", madeirez, of course: 10 parti aguardente (rom alb), 10 parti sirop de trestie-de-zahar, cu ceva miere pentru aroma, si 10 parti suc de portocala, cu ceva lamaie si maracuja, pentru aroma. (da, stiu ca puteam sa scriu in treimi, da' de ce sa stric armonia postarii?).
Si amu', intrucat ieri mi-or venit mai multe idei, o sa sar de 10 chestii enumerate anterior, care or sa fie mai multe... nu stiu fix cate...de fapt, cred c-or sa fie mai mult de 10 per fiecare...
Deci sa-ncepem:
7. 10 (sau mai multi) compozitori preferati - Mozart, Chopin, Vivaldi, Bach, Haendel, Grieg, Schumann, Dvorak, Mussorgsky, Pagannini
8. 10 (sau mai multe) piese simfonice preferate: Concertele de pianoforte si orchestra de Mozart: 1, 2, 3, 4, 5, 9, 12, 20, 21, Concertul pentru pianoforte si orchestra nr. 1 de Grieg, Concertele lui Vivaldi (aproape toate), Concertele de vioara si orchestra de Pagannini nr. 1 si 5, Concertul pentru pianoforte si orchestra nr. 1 de Schumann, plus multe, multe altele, si pentru instrumente de suflat (mai ales Mozart si Vivaldi), Concertele pentru pianoforte si orchestra plus tot ce-a mai compus Chopin
9. 10 (sau mai multe opere) - Rigoletto, Carmen, Il barbiere di Siviglia, La nozze di Figaro, Les contes de Hofmann, Aida, Der wonderflute, Turandot, Tosca, Tristan und Isolde
10. 10 (sau mai multe carti) - Un veac de singuratate, A trai pentru a-ti povesti viata, (Marquez), Alexis Zorba (Kazantzakis), Spuma zilelor (Vian), Flori pentru Algernon (?), Ciberiada (Lem), Aici sunt tigri (Bradbury), Ratacirile micutei nesabuite (Vargas-LLosa),
11. 10 (sau mai multi oameni dragi) - Carmen, Cristi, Cristi, Alex, Ana-Maria, Aura, Dragos, Gaius, Geta, Ionut, Laur, Laura, Lotus-Elena, Mihaela, Mihai, Paul, Petre, Sanda, precum si multi, multi altii, pe care nu i-am trecut amu, din pura uituceala
12. 10 (sau mai multi) oameni care mi-au influentat viata "stiintifica" - Aura, Carmen, Calin, Cristina, Geta, Florisanda, Laurentiu, Lotus-Elena, Mihai, Oana, Sanda
13. 10 (sau mai multi) oameni de stiinta, trecuti sau prezenti, care mia-u influentat modul de a gandi biologia - Carmen, Carollus, Charles, Grigore, Ernst, Judith, Petru-Mihai, Roland, Theodor, Weston, precum si multi, multi altii
14. 10 (sau mai multi "oameni") care m-au tras in jos - si de la care am invatat ca "tot ceea ce nu ma doboara, ma face mai puternic". Intrucat nu vreau sa manjesc o enumerare de lucruri frumoase, nu-i voi pomeni, nici macar cu initialele, desi, paradoxal, le multumesc macar si pentru faptul ca m-au invatat ca nu toata lumea este asa cum pare pe dinafara, si ca nu e bine sa acorzi prea multa incredere prea multora, si, de ce nu, pentru ca, refuzandu-mi niste "oportunitati", au lasat cale libera unor adevarate oportunitati
15. 10... nu mai stiu amu... ma gandesc, si poate c-o sa mai revin la acest subiect, intr-una din postarile viitoare

Auguri,

Dani