O mancarica simpluta, dar in care solistul nu este acoperit de catre orchestra. Am mancat-o de Craciunul trecut la o prietena (Da, Simona, la tine !), si a facut senzatie. Un sfat. Asa cum v-am invatat pan-amu, cantitatile precise nu-si au rostul decat in cazul laboratorului, dar destul de putin in cazul mancarurilor, anume in cazul anumitor mancaruri. Considerati o reteta asa cum un dirijor de orchestra interpreteaza o partitura. Sunt permise anumite schimbari, dar atunci cand nu strica armonia (mai ales in cazul mancaricii de fata), deci nu exagerati cu numarul si mai ales cantitatea condimentelor (Multumesc pentru sfat, Laurian). Se pot inlocui de exemplu cimbrul cu rozmarinul si piperul negru cu alb, dar nu neaparat si nu intotdeauna. Reteptu’ ii urmatoru’:
Se ia una-bucata-de-orice-fel-de-carne (de preferat capac de pulpa, sau pulpa, de porc, sau de vita, dupa preferinte, buget si posibilitati imediate – Noi am opta totusi pentru vita), se curata de eventualele pielite / grasimi – si, nota bene, trebe fara oase - si se lasa de pe-o zi pe cealalta la odihna in vin (alb, sec) indoit (aproximativ si “ochio-stoichio”metric – aici citez o prietena de la care am avut de invatat multe in ICECHIM, anume Sanda Doncea – inc-o data “Multumesc frumos!”) cu apa chioara – H2O cu ochelari - dara nu distilata, nici minerala sau de-alt asemenea soi. In numitul lichid s-au fost aruncate in scarba (si-n prealabil) o foaie de dafin rupta-n-trii, niscai boabe de piper, olecuta de cimbru, niste varfuri de deste de sare si cam atata. Zama trebe sa acopere carnea de-o grosime de palma, nu mai mult. La frigider cu netrebnica! (preparatia, adica).
A doua zi, se scoate carnea din zama, se cresteaza si se-mpaneaza pe-alocurea cu ceva catei de usturoi, eventual taiati pe lung in doua. Se tipa carnea-ntr-o tava / cratita / oala / alt recipient fara capac si care merge la cuptor, apoi turnandu-se peste dansa zeama – ca sa nu se desparta una de alta nici in focul facerii. Se vara cu totu-n cuptoru-ncins bine (mediu catre mare, adica – nu acceptam eventuale caraieli din partea celor cu cuptoare performante stil “se va seta la treapta 120 grade Celsius”; a se pune mintile la contributie si a se interpreta indicatiile vide mai sus date ), si-o uitam acolo pana scade zeama de tot. O idee, daca se poate invartita-n sos cu josu-n sus cam pe la jumatea facerii, dar nu-i musai. Ii atata de frageda de nici n-ai nevoie de cutit, ca se rupe singura de cum ai pus mana pe ea. Merge de minune cu niste cartofi la cuptor (sau ce vreti si aveti), si, neaparat un vin vanjos, mai aspru de-i carnea de porc, mai domol de-i de rumegatoare. As opta pentr-un Riesling rosu sec de Recas. Poftiti la masa !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu