-->
Pianista desavarsita – prin studiu asiduu inca de la varste fragede – primul concert, anume 20-ul pentru pianoforte si orchestra de Mozart in La minor l-a cantat la numai 10 (!) ani, impreuna cu Filarmonica din Buenos Aires. Urmatorul reper important: Premiul intai la festivalul Chopin (din 1965 parca). Si multe multe alte distinctii.
Un mic defect – inregistreaza / imprima foarte putin si selectiv, iar aparitile pe scena sunt destul de rare, si numai cu orchestre si dirijori de exceptie. Nu-i place sa “iasa la rampa”, si, tocmai din cauza asta interviurile acordate sunt o raritate. Personal nu cunosc decat 2.
O tehnica de inalt nivel, dar fara a pierde o anume nota personala imprimata fiecarei interpretari, fara a se departa de partitura si mai ales de tempoul initial (asa-numitul “rubato”, care reprezinta o usoara alterare a ritmului / tempoului stabilit de comun acord impreuna cu dirijorul si prima vioara la repetitiile preliminare) o individualizeaza printre alti pianisti, recunoscuti pentru vivacitatea interpretarii.
Nici pasiunea dezlantuita, tipic ruseasca, tipica lui Evgheni Kissin, nici tehnicitatea plastica, cu ruperi de ritm neasteptate si note pe-alocuri imperative, caracteristica lui Lang Lang, si nici interpretarea “personalizata” prin dublarea tehnicianului de catre dirijor, cum este cazul lui Daniel Barenboim nu-si gasesc locul aici. Poate o anumita “nota personala”, care tine mai degraba de o structura modelata aparte a asa-numitului “aparat pianistic”, anume unitatea bustului (respiratie) cu bratele (transmiterea impulsului si reglarea distantei dintre maini si claviatura), picioarele (pentru pedale), cu o mobilitate exersata progresiv de la umar pana la ultimele falange (practic “executorii” comenzilor primite de la centrii nervosi superiori). Aceasta structura a fost lucrata de la o varsta frageda, cu cativa pedagogi de talie internationala. Si bine-nteles, practica asidua, majoritar nocturna.
Era sa uit. Are cateva mici gesturi caracteristice, care-o umanizeaza neinchipuit de mult: aruncarea parului dintr-o miscare peste cap, o privire extrem de expresiva, cand ganditoare, transpusa, cand de-o concentrare aproape dureroasa, cand de-o veselie abia stapanita, o marcare a tactului pe-alocuri prin inclinarea capului, si, nu in ultimul rand un zambet minunat care apare fugar, cand si cand, luminandu-i chipul.
Si gata cu vorbaria. Incercati sa vedeti cele doua interviuri (“Evening Talks” este unul dintre ele, celalalt nu mi-l amintesc acum), concertul No. 3 de Rahmaninov, “Martha Argerich and Friends”, sau concertele No. 1 şi 3 de Beethoven. Ar mai fi frumos si “Rapsodia ungara No. 6 de Liszt”, sau una dintre monumentalele interpretari ale Concertului No. 1 de Ceaikovsky (personal imi place cea din 1975 parca, de la Geneva, cu Charles Dutoit la pupitrul dirijoral). Si mai canta impreuna cu o sumedenie de alti oameni. O aparitie interesanta o constituie colaborarea cu Camerata Bariloche si Mercedes Sosa – dar nu singulara, intrucat Martha abordeaza si alte genuri decat cel simfonic – cautati si-o sa vedeti. Spun “vedeti”, adica sa cautati pe youtube cat mai exista, spre a vedea si Omul, nu a auzi numai interpretarea.
La noi a cantat la un Festival “George Enescu”, acum cativa ani, la Sala Palatului. Pentru mai multe informatii, traiasca netul (are si o pagina dedicata pe Wikipedia).
Sper sa va placa si voua, si s-o indragiti, asa cum eu am facut-o, inca de la primele auditii.
Long live, Martha!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu