Post-scriptum la retzeptu' anterior

Ca idee, merge si sa iei un catel (sau doi, sau cati treba) de usturoi (Allium sativum)cu care sa freci bine-bine feliile de paine, dar numai DUPA ce le-ai prajit. Da o aroma extra.

Un alt fel de sandwich... sau ce se-ntampla cand nu merge toaster-ul

Ingrediente:

2 felii de paine
1, 2, sau cate felii de cascaval doreste caprioara - Capreolus capreolus L.,1758 (sau capriorul, dupa caz)-in decursul preparatiei se topeste (mmm), deci ii cel mai indicat, da' uneori mere si cu branza, de ce nu?
Unt, margarina sau ulei de masline - Olea europaea (mandea foloseste extra-virgin, pentru gust)
Sare - NaCl, piper (prefer alb, pentru aroma) - Piper nigrum, verdeata, sau ce va mai tuna prin scafarlie Domniilor-Voastre. (Recomandare: merge superb cu un amestec denumit "Herbes de Provence", care contine cimbru, rozmarin, maghiran si alte minunatii)

Preparatie:

Se pune cascavalul sau branza intre feliile de paine (n-ati uitat sa-l presarati cu sare, piper si mirodenii, nu-i asa?)
Se ung cu unt / margarina feliile de paine PE FETELE EXTERIOARE (deci nu ca la sandwich-ul obisnuit, pe interior!)
- Se pot elimina ambele citate anterior, si in schimb se poate pune un strat suuuuuubtire de ulei in tigaie - fara teama, ii sanatos, aromat (cui nu-i place usoara amareala, il poate inlocui cu ulei din turte de masline, dar aroma nu-i aceeasi)
Tigaia in care se prajesc este bine sa fie anti-aderenta (teflonata) - se consuma mai putina grasime si nu se prind
Cand s-au rumenit pe-o parte se intorc si pe cealalta - 0 atentie deosebita la scarba de cascaval care are tendinte expansioniste si tinde sa se reverse dintre numitele felii, caz in care se "aduce -la-matca" cu ajutorul unei furculite / cutit

Gata!

(Se papa fierbinti, neaparat. Se pot varia ingredientele, dupa plac. Sfat - nu folositi branzeturile rase, ca ies instant dintre felii - cel putin la mine asa or facut, da' daca voua va iese, bafta.)

Orezul perfect

Salve

Intrucat aceasta reteta este o adaptare (relativa) a retetei "Orez sub plapuma" a nemuritorului Pastorel, pentru referinte bibliografice recomand a sa "Gastronomice".
Aceasta este o varianta oarecum modernizata prin inlocuirea supei de carne cu knorr si a plapumii cu un cuptor.

Ingrediente:

1 ceasca de orez (nespalat, adica uscat!!!, adica 250 de cubici
4 cesti de supa de carne, adica un litru (1000 de cubici), sau cantitatea echivalenta de apa plus doua cuburi de knorr
1-2 linguri de ulei de floarea-soarelui (eu prefer de masline, presat)

Preparatia:

- Se pun la fiert apa + cuburile de knorr
- Se da drumul la cuptor la foc mare
- Se pun orezul plus uleiul intr-o craticioara mai mare (care sa aiba si capac)
- Se pune pe foc mediu orezul, amestecand mereu, ca sa nu se prinda, pana cand acesta isi schimba culoarea in brun-auriu si miroase superb
- Cand orezul s-a rumenit, se trage cratita de pe foc, si se toarna peste el supa de carne CLOCOTIND (se adauga la inceput o parte - atentie, ies aburi din abundenta, sa nu te friga - apoi si restul), si se pune pe foc minim (sa fiarba in clocote foarte slabe)
- Se lasa pe foc pana cand lichidul scade indeajuns astfel incat orezul sa iasa la suprafata. NU se scoate capacul in timpul fierberii
- Se amesteca o data (facultativ), si se pune din nou capacul pana cand lichidul scade cam pana la jumatatea inaltimii orezuluui
- Se da focul de la cuptor la mediu / mic si se introduce cratita acoperita cu respectivul capac
- Se stinge focul dupa 10-15 minute, si se mai lasa sa stea intre o jumatate de ora si o ora (timpul variaza, in functie de cat lichid a ramas in oala - orezul trebuind sa absoarba tot lichidul)
- Se scoate oala din cuptor si se savureaza

Sugestii - se mananca neaparat cald, dar e bun si rece; se poate asezona cu un sosulet cu legume, cu carne, etc;

Pofte mari si bune!

Dani

Tara lui Typha Voda - sau despre cam ce si cum se publica prin Romania (fie in reviste, fie sub alta forma)

Da, fratilor plesiotipici intru "stiinta" zoologica care esteti si "publicati". Pai, da, asta este tara in care orice rahat cu ochi se auto-intituleaza "zoolog", sau si mai rau, "sistematician", ori "zoogeograf" ori ceva de genu' asta, incepe sa scoata capul la suprafata si sa PUTA (pardon, sa publice), da, aceasta este tara lui Typha Voda.
Hai sa ne gandim cam care ar fi reteta perfecta pentru a crea un astfel de specimen...
1. Se ia un oarecare, de la elev / student vesel si pana la "doctor" in biologie / stiintele mediului, orice grad, nu conteaza;
2. Se adauga un grad nemasurat de auto-suficienta;
3. Unele cursuri extra-curriculare sunt absolut necesare, din care putem cita: nu-vreau-sa-invat-dar sunt-dispus/-a -sa-pup-cur, vai-doamna-profesoara-ce-bine-aratati-astazi, sunteti-soarele-meu, io-public-mult-deci-exist... si lista poate continua;
4. Se garniseste cu cat mai multe alte "calitati" gen: sale flexibile, limba catifelata, dorinta-de-autoafirmare, privire-languroasa-catre-superior etc.;
5. Se publica fie punandu-l pe sef / profesor / superior, daca nu pe primul, macar pe-al doilea loc;
6. Se face absolut orice spre a se trece numele propriu sub cat mai multe titluri, nu conteaza pozitia, numa' sa fim printre autori. Un "bun amic" de-al meu s-a enervat in asa hal ca nu l-am trecut ca autor la un articol la care nu pusese mana, incat nu m-a trecut nici el la un articol, la care totusi, facusem partea practica, in proportie de peste 50%. A preferat s-o treaca pe alta persoana in loc. Si mi-a si spus ceva de genu': "Din moment ce tu nu m-ai trecut, io de ce sa te trec?";
7. Se pupa cu atata daruire si patos curul responsabilului cu publicatul / sefului / profesorului, incat respectivu' capata unda verde la scris liste de specii, inventare necritice, "noi semnalari pentru fauna zonei (...) / tarii", distributii de taxoni sau influenta conditiilor X si Y asupra distributiei taxonului Z, acest tip de articole constituind marea masa a cam ce se publica la ora actuala in Romania in domeniul biologiei. Uneori i se poate incredinta chiar si o functie in cadrul publicatiei respective;
8. In tara noastra draga, referentii sunt atat de "anonimi" si "nu cunosc" atat de "deloc" pe cel care a scris articolul respectiv, incat orice "vorba buna" pusa de catre cine si la cine trebe poate sa dea preferinta unuia sau altuia, aruncand la cos lucrarea "indezirabilului".
Si ca sa nu se spuna ca ma exprim in necunostinta de cauza, sa lucram putin pe niste exemple, nu? ca sa nu se supere "Somitzatile Shtiintzifice" in cauza, o sa ma abtin sa scriu si nume, nu de alta, da' cred ca o sa fie de-ajuns ca sa se recunoasca daca citesc asta. Slaba speranta, da' macar imi fac datoria. Nu vreu a bora pe tastatura, iubitilor si mai ales iubitelor, care credeti ca faceti "shtiintza".
S-o luam sistematic, nu? ca doar toti am terminat - daca nu mastere sau doctorate - care implica sistematica (daca zic "taxonomie" s-ar putea sa puna oarescari probleme de pronuntie pentru unii/-ele) cel utin unele care implica domenii mai cunoscute, cum ar fi morfologia, genetica, ecologia, si mai ales biogeografia.
Exempli gratia:
1. Un oarecare, care avea intr-o buna zi status "Scriu ceva articol pentru Nature". Respectivul nu poseda pic de habar despre care ar fi diferenta intre corotip si areal. Si, dupa o discutie tandra, de aproximativ 2,5 minute in care nu numai ca i-am dat definitiile corecte pentru termenii in cauza, dar i-am si demonstrat fara putinta de tagada ca habar n-are de zoogoegrafie, cred mi-am luat brusc "ignore" pe lista - deoarece nu l-am mai vazut online de-atunci - nu c-a mi s-ar rupe de asta. Uau, ca sa vezi, respectivu' ii "numa'" referend stiintific si editor sef la vreo una - doua publicatii "de specialitate" din romania. Si da, ati ghicit, face parte dintre "tineretul" tarii, care "promite".
2. Este usor de crezut in Romania, cum, o semnalare noua de specii pentru fauna tarii sa treaca neobservata, ba chiar sa fie respinsa la o revista "de nivel international", pe scurt, ISI. Modul de lucru: se descopera intr-o colectie specimenul, se scrie articolul, se trimite spre evaluare. Urmeaza urmatorii pasi:
Unu. "N-ai un referent de specialitate pe care sa ni-l recomanzi?" Da, ai vostri nu era destul de buni?. Referentul (specialist de talie mondiala) isi da OK-ul.
Doi. Se tine articolul din Iunie-Iulie pana catre sfarsitul lui Septembrie.
Trei. Se suna si se spune la telefon "Vezi ca primesti mail zilele astea. Modifica si tu harta aia cu vest-palearcticu', eventual scoate-o pe aia cu Romania, ca exprima acelasi lucru.".
Patru. Se spune delicat: "Stii, modifica si trimite-l ca-l publicam la anu' ca numaru' de-amu iese prea repede, si nu mai avem timp sa-l dam la tipar". In schimb pentru altii, care publica "pe domeniul revistei" se pot scoate suplimente, tiparite separat. Asa ca, adios, amigos!
Cinci. Am aflat ulterior - sper sa NU fie adevarat / sa fie o "mancatorie" ieftina, iar daca ii, ce-am spus e bine spus - ca unul dintre referenti (Pe care-l si cunosc - l-am vazut o data sau de doua ori) a spus ca nu merita, ca-i praf, ceva de genul, in fine, ca nu-i pe specificul revistei si ca nu prezinta interes.
Sase (explicatiile): Revista, desi se intituleaza de "zoologie", publica majoritar sau aproape, articole pe o ramura a zoologiei. Desi prin nota respectiva (doua pagini) se clarifica o problema de zoogeografie - continuitatea mai mult decat probabila a unui areal precum si o semnalare noua pentru fauna tarii - nu era "pe domeniu". In Romania, daca un referent de specialitate din afara tarii isi da acordul, articolul poate fi trimis la cos de catre un referent roman, care, nici macar nu ii pe specialitate.
P.S.: Mi s-a mai fluturat si textul: "Se da preferinta celor care publica din afara". Frumos, nu?. Ii mai bun un articol scris de un bulgar sau de catre un turc decat unul al unui roman. Scuze, ale lor sunt "pe specificul revistei".
No, ase da!
3. O alta "somitate stiintifica" posteaza pe blog niste chestii "copy-paste", (unele si gresite, pe deasupra) apoi cand i se explica faptul ca se cunoaste ca sunt copy-paste, "iese", adica intra brusc pe "invisible". Apoi, cand totusi i se spune ca-i invizibila, persoana se oftica si declara ritos c-a dezactivat commenturile de la postare "ca sa nu-si dea parerea si altii ca tine". Ad litteram. Adica, toapa respectiva, care are impresia ca le stie pe toate, nu accepta si alte pareri, de fapt nici macar nu se injoseste sa se "coboare" pana la nivelul plebei din care face parte preopinentul.
Da, se poate.
4. Exista si "oameni de stiinta", bine-nteles, sefi de redactie, referenti, prin editorial-board-uri, cercetatori etc. care fac cartari de specii "pe habitate", adica: "e habitat de specia cutare, deci specia cutare exista in zona". Cu siguranta. Bai, (...) - nici n-am apelative, voi chiar nu cunoasteti diferenta dintre conceptele de "habitat potential" si "habitat real", pe baza carora se delimiteaza arealul? Ca asa, si io pot zice bine-mersi ca specia de clerid Denops albofasciatus Charpentier, 1825 traieste in toata tara, ca asa zice arealul, si ca are copacii pe care stau gandacii de-i haleste peste tot in tarisoara noastra. Plus ca la literatura de specialitate se da un areal de genul:



iar pana acum a fost semnalata (in literatura de specialitate cu albastru, iar cu negru din colectiile studiate de catre subsemnatul pana la ora actuala) din atatea localitati:



Deci, daca merg in orice loc din Romania, pot afirma ca acolo traieste specia respectiva, nu?
Geniilor!!!! Mai ales ca unii va mai dati si "geografi", ca sa nu zic cu articolele proclitice (ce-or fi alea???) "bio-" sau cu "zoo-" in fata termenului.
Era un cantecel: "Hai sa emigram cu totii in America". Asa este.

Hai ca ma duc sa cartez vreo doua areale din masina (ca sa nu zic avion), poate mai dau o specie noua pentru fauna tarii, pe care o sa am grija s-o public cat mai repede, corect, ISI si, mai ales, in Romania.

Nu va salut,
Dani

10.10.10

Salve.

Intrucat azi ii o data asa, mai speciala, m-am gandit ca n-ar strica sa mai scriu ceva pe-acilea, nu de alta, da' de ce nu.
Am vazut pe Yahoo niste chestii cum ca ce semnifica astia trei de zece. Nu prea am idei, afara de trei de 10, da' hai sa ma gandesc.
1. In primu' si-n primu' rand, imi aduc aminte de-un 1 ianuarie din 2001. Misto de scris ca data, deoarece pana sa se schimbe prefixu' secolului scriam 1.1.1XXX. Dupa ce s-a schimbat "initiala" anului din 1 in 2, m-am simtit iara "special" si "revenit-la-normal" cand a fost 01.01.01. So, back to the normal, dar numa' pana in 2012, ca doara anu' are numa' 12 luni mari si late.
2.Era si ziua de nume a lu' taica-meu, intrucat il chema Vasile.
3. Trei note de 10 luate la rand. Nu cred c-au fost foaaaarte multe zilele mele de-nvatatura (sau lunile, sau anii) in care-am luat trei de zece unu' dupa altu'. Cu siguranta in semestru'ntai din clasa-ntai si la master. Or mai fi si altele, da' nu-mi amintesc.
4. Un raport molar, sau un amestec de solventi, scris mai stiintific decat 1:1:1. Am folosit asta cand ma mai jucam de-a cromatografia pe strat subtire la ICECHIM, prin timpu' scolii, apoi la faculta, la Metode de separare - curs d-ala de 4 ore de la 9 dimineata, si laborator apoi pan' la 10 - 11 (chiar) noaptea, miercuri, joi si vineri, timp de 2 luni, in anul 4.
5. O luna frumoasa din anul asta. 5 (din 7) zile scoala de vara de la Sinaia, apoi 14 zile scoala de vara din Madeira, si, nu in ultimul rand, 11 zile in Muntii Rodnei.
6. Un cocktail superb, numit "Poncha", madeirez, of course: 10 parti aguardente (rom alb), 10 parti sirop de trestie-de-zahar, cu ceva miere pentru aroma, si 10 parti suc de portocala, cu ceva lamaie si maracuja, pentru aroma. (da, stiu ca puteam sa scriu in treimi, da' de ce sa stric armonia postarii?).
Si amu', intrucat ieri mi-or venit mai multe idei, o sa sar de 10 chestii enumerate anterior, care or sa fie mai multe... nu stiu fix cate...de fapt, cred c-or sa fie mai mult de 10 per fiecare...
Deci sa-ncepem:
7. 10 (sau mai multi) compozitori preferati - Mozart, Chopin, Vivaldi, Bach, Haendel, Grieg, Schumann, Dvorak, Mussorgsky, Pagannini
8. 10 (sau mai multe) piese simfonice preferate: Concertele de pianoforte si orchestra de Mozart: 1, 2, 3, 4, 5, 9, 12, 20, 21, Concertul pentru pianoforte si orchestra nr. 1 de Grieg, Concertele lui Vivaldi (aproape toate), Concertele de vioara si orchestra de Pagannini nr. 1 si 5, Concertul pentru pianoforte si orchestra nr. 1 de Schumann, plus multe, multe altele, si pentru instrumente de suflat (mai ales Mozart si Vivaldi), Concertele pentru pianoforte si orchestra plus tot ce-a mai compus Chopin
9. 10 (sau mai multe opere) - Rigoletto, Carmen, Il barbiere di Siviglia, La nozze di Figaro, Les contes de Hofmann, Aida, Der wonderflute, Turandot, Tosca, Tristan und Isolde
10. 10 (sau mai multe carti) - Un veac de singuratate, A trai pentru a-ti povesti viata, (Marquez), Alexis Zorba (Kazantzakis), Spuma zilelor (Vian), Flori pentru Algernon (?), Ciberiada (Lem), Aici sunt tigri (Bradbury), Ratacirile micutei nesabuite (Vargas-LLosa),
11. 10 (sau mai multi oameni dragi) - Carmen, Cristi, Cristi, Alex, Ana-Maria, Aura, Dragos, Gaius, Geta, Ionut, Laur, Laura, Lotus-Elena, Mihaela, Mihai, Paul, Petre, Sanda, precum si multi, multi altii, pe care nu i-am trecut amu, din pura uituceala
12. 10 (sau mai multi) oameni care mi-au influentat viata "stiintifica" - Aura, Carmen, Calin, Cristina, Geta, Florisanda, Laurentiu, Lotus-Elena, Mihai, Oana, Sanda
13. 10 (sau mai multi) oameni de stiinta, trecuti sau prezenti, care mia-u influentat modul de a gandi biologia - Carmen, Carollus, Charles, Grigore, Ernst, Judith, Petru-Mihai, Roland, Theodor, Weston, precum si multi, multi altii
14. 10 (sau mai multi "oameni") care m-au tras in jos - si de la care am invatat ca "tot ceea ce nu ma doboara, ma face mai puternic". Intrucat nu vreau sa manjesc o enumerare de lucruri frumoase, nu-i voi pomeni, nici macar cu initialele, desi, paradoxal, le multumesc macar si pentru faptul ca m-au invatat ca nu toata lumea este asa cum pare pe dinafara, si ca nu e bine sa acorzi prea multa incredere prea multora, si, de ce nu, pentru ca, refuzandu-mi niste "oportunitati", au lasat cale libera unor adevarate oportunitati
15. 10... nu mai stiu amu... ma gandesc, si poate c-o sa mai revin la acest subiect, intr-una din postarile viitoare

Auguri,

Dani

Patimile nomenclaturii zoologice

“The longlasting use of a nomenclatural system […], however, is justified by the fact that in human language in general, and in scientific texts in particular, we usually communicate with [latin, greek or classicized] words, not numbers, letters, abbreviations or other non-verbal systems.” (Alain Dubois)

Asa ca, din moment ce exista nomenclatura binara, ma mira faptul ca o parte dintre biologi prefera sa utilizeze fie abrevieri (mai ales ornitologii) iar alta parte (ecologii si ecologistii) o sa prefere intotdeauna sau aproape intotdeauna utilizarea unei denumiri vernaculare, CHIAR SI intr-un curs universitar. Ceea ce ma pune pe ganduri, este faptul ca nu ma pot dumiri ce-i cu oamenii astia: ori sunt de-o comoditate (ca sa nu spun lene) crasa – hai, fratilor, va doare mana sa tastati inca doua sau trei litere sau aveti deficit de ATP de va e greu sa scrieti Ciconia ciconia in loc de Cic cic??? Nu mai spun ca s-ar putea (si ar trebui) de scris cu tot cu autorul si anul descrierii, si anume Ciconia ciconia Linnaeus, 1758 (Sau macar C. ciconia L., 1758). De parca amarata voastra de abreviere ar constitui o denumire stiintifica valida. Inteleg, nu toata lumea are placeri de tip sado-maso cum ar fi lectura si analiza Codului [International de Nomenclatura Zoologica] - da, mai, o sa radeti de mine, da’ cati dintre voi, cei care va laudati ca sunteti biologi v-ati uitat macar o data peste el? Si nu aveti nici o scuza gen “Nu am lucrarea, nu pot” ca doar il puteti gasi la www.iczn.org – dar, macar o data in viata puteati sa-l fi rasfoit, nu de alta, dar un om care se considera biolog, si, ce-i si mai grav uneori, doctor in biologie sa nu posede pic de habar despre faptul ca o denumire stiintifica a fost data ca sa desemneze un animal prin caracterele sale de diagnoza sau denumirea clasica a acestuia, si nu ca sa fie abreviata si folosita ca atare. Da, inteleg, e greu sa scrii o denumire asa cum trebuie la modul taxonomic, adica cu autor si an in coada, dar, macara scrieti-o dracului fratilor intreaga, n-o mai ciuntiti. Nu de alta, dar dac-ar sti tata Linne si ceilalti cum le ciumpaviti denumirile – si implicit munca pe care a implicat-o descrierea acelor specii – s-ar rasuci in mormant ca titirezii.
Alta problema. Sa ma iertati, fratilor, dar, pentru ce mama dracului mai exista denumiri stiintifice, daca voi nu catadicsiti sa le folositi? Va e atat de greu sa retineti DOUA cuvinte in alta limba decat romana (sau, si mai rau, engleza, ca doar ii “noua limba stiintifica / si nu numai internationala) incat sa le evitati? Si daca nu folositi denumirea stiintifica, iar animalul sau planta respectiva nu au o denumire vernaculara in romana de ce mama dracului folositi denumirea vernaculara engleza sau, si mai rau de ce o traduceti in romana??? De unde si pana unde taranul roman i-a spus ciocantorsului “avoseta”??? De unde si pana unde, repet, acelasi taran roman a denumit o entitate biologica pe care nu o vedea zilnic, sau pe care, implicit, nu o cunostea??? De unde si pana unde exista oribilitatile de denumiri “Liliacul lui X cu urechi late”, “Molia neagra a bradului” sau “Vrabie negricioasa” in limba romana??? Fratilor, daca taranul roman nu deosebeste o specie de alta, nu trebuie sa o faceti voi si, mai rau, sa adaptati denumirea. De cand ii tarisoara asta, nici un taran nu a stat sa se uite cu atata atentie, plecand la sau venind de la coasa la vrabiile care ciripeau pe marginea drumului si sa vada ca una dintre ele era “negricioasa”, credeti-ma. Pentru el, toate sunt “vrabii”. Vrabii, si atata, fara alte epitete in coada. Si, in nici un caz nu a stat sa se uite la un liliac (pe care oricum nu-l vede de aproape, si, oricum nu are pic de habar despre autori de denumiri stiintifice, si, mai ales, il uraste de moarte – vezi problemele gen “se agata-n par”, “soarece cara a mancat anafura si a fost blestemat” sau “aduce ghinion, ptiu, piei satana!”) incat sa-i spuna asa cum am scris mai sus. Asa ca, lasati-va de fabricat denumiri asa-zis vernaculare (a propos, denumirea corecta ar fi “populare”) si abrevieri, si, mai bine scremeti-va sa scrieti denumirile intregi, sau macar nu mai fabricati niste caricaturi de asa-zise (de catre voi) “denumiri”. De catre voi, caci eu unul, si cred ca inca destui BIOLOGI romani prefera sa transpire cu 0,2 mL mai mult prin utilizarea a 0,00002 moli de ATP si ceva alte substante numai ca sa scrie / pronunte o denumire stiintifica asa cum se cere la carte. Sau, poate ca “you lack the capacity”, mai stii?
Cave me, Deum de biologi, quod de peasants ipso cavo.
Auguri,
Dani

Madeira vs. Romania (Partea I-a)

Hola,

Dupa mai multe luni de absenta, atat de pe-aci cat si din Bucuresti / Tara, m-am gandit c-ar fi OK sa mai descriu cum stau lucrurile pe la altii (recte Madeira), nu de alta, da' sa va faceti o idee despre cum ar trebui sa se intample si pe la noi.
Lasand la o parte faptu' ca insula respectiva ii situata la mama dracului cu carti, pe-undeva prin oceanul Atlantic,si ca ii o adevarata "republica bananiera" in cel mai strict sens al expresiei intrucat tot madeirezu' din afara oraselor si care se respecta are bartamai plantatia de banane pe versantu' din spatele casei, totu' ii atata de diferit fata de ce vezi pe la noi, incat am avut un soc la intoarcerea in tara noastra draga, pacat ca locuita.
Nu pot decat sa spicui cateva impresii enervant de adevarate, cat despre povestiri pe larg, in postarile viitoare - la ritmu' in care scriu io, cel mai probabil pe la Craciun sau Anu' Nou.
1. Prima, si cea mai socanta - NU exista replica gen "cu placere" sau "nu face nimic", asa cum suntem noi obisnuiti; daca esti mascul, spui "Obrigado" (multumesc adica, la masculin), daca esti femela, spui "Obrigada" (acelasi, dar la feminin). Iar raspunsul este, culmea - tot "Obrigado / -a". Am intrebat-o pe o tantica din avion de ce se face asa, si mi-a spus ca de fapt ii un fel de "EU iti multumesc pentru ca ... (ai cumparat de la mine, m-ai intrebat etc.). Q.e.d.
2. NU exista notiunea balcanic-sictirista de "bacsis" - nici macar la romanii care lucra acolo. Am vazut bonul adus frumos pe tavita, prins cu clama, si cu restul LA EUROCENT alaturi. Cand am incercat prima data sa-i spun unui chelner sa ia banii, respectivu' s-a uitat la mine, si, sincer mirat, mi-a replicat: "I can't, sir, it's the money you worked for; I get payed enough, thank you!". Nu prea am vazut asa ceva sa se poarte pe la noi, dimpotriva, daca nu-i lasi, se uita chioras la tine. Sau, mai rau, se trece la nota, de parc-ai fi obligat sa-i dai.
3. NU exista asa-zisul "reshpect" balcanoid in care trebe sa te adresezi daca se poate cu toata titulatura existenta respectivului. Se vorbeste pur si simplu la per tu, fara ca prin asta sa fie (vezi draga Doamne) stirbit statutul respectivului. Unul dintre profi, pe la vreo 70 si bine de ani, nu i-s raspuns unei colege la apelativele "teacher!", "mister (Numele-de-familie)" etc. A fost de-ajuns sa-i zica "William?" - raspunsul venind imediat "Yes, dear, how can I help you?". Totul e simplu si eficient - "Hi, Dora! - Hello, Dani!", fara farafastacuri si inzorzonari. Feri Doamne, sa-i spui pe-aci unuia altfel decat "Domnule profesor Icsulescu", altfel jar mananci. Unul dintre profi, Peter, care statea mai prost cu engleza, chiar si decat mine (da, se poate!) si care parea asa, mai modest ne-a intrigat in asa hal pe mine si pe alti cativa colegi, incat am cautat numele lui pe net. Si gasim instant vreo 20 si de ceva de citari, dintre care multe gen "Xus yus, nov. gen., nov. sp.". De unde si concluzia logica, conform careia respectul se castiga, nu se acorda gratuit. Deci, din nou, NU ca la noi.
4. (Si gata, ca tre' sa plec). NU se citeste de pe un power-point la curs. Nu, tata, se pune un numar de slide-uri cu un continut de text minim, si se vorbeste de pe ele. Mai bine zis, se converseaza pe ele, intrucat nu se cere o liniste mormantala si respectuoasa, ca la noi, ci dimpotriva, cat mai multa interactiune catedra-banca. La noi, mai exista din pacate profi la care nu e voie sa miste musca-n front cand predau - daca ridici mana sau intrebi ceva, se mira de parc-ar fi de la sine-nteles ca daca ii intrerupi, faci o greseala impardonabila. Dincoace, dimpotriva, erau mirati daca nu vorbea / nu ridica nici o problema cineva in timpul / la finalul cursului. La modu' "Frate, chiar atat de prost am fost de nu a interesat pe nimeni ce-am vorbit eu acilea?"
Si inca ceva. Cand se termina un curs / cand pleca un prof acasa, se aplauda, in picioare. Da, ati citi bine. Si nu aplauze de-alea amarate, ci sanatos, tata, de faceai basici la palme. La unii profi, deosebit de iubiti, s-au facut chiar "valuri". Poftim de vezi asa ceva la noi - eu cel putin, n-am vazut.
Auguri,
Dani

Tocinei

Reteta de fata ii moldoveneasca la origine. O stiu de la o prietena basarabeanca (saru'mana Lidia !). Pentru ca sa faci minunea din titlu, iti trebe cam asa (cantitatile sunt dupa dorinta, dar compozitia trebuie sa aiba consistenta unei salate de cruditati mai moale:

Cartofi (cruzi)
Branza (de preferat telemea, sau de oaie, gen d-aia de o manci si zici ca ai in gura toata oaia, cu tat cu blana de iute si puturoasa ce-i)
Usturoi
Oua
Faina
Sare, piper etc.
daca vrei, ceva chestii like - sunca / piept presat / ciolan afumat

Razi cartofii pe razatoarea mare (daca suntem putori, sau, sa fim delicati: “oameni cu spirit inovator”) sau pe aia mica (daca suntem niste albinute harnice si conservatoare). Punem mana si stoarcem in pumni chestia rezultata pana scapa de zeama din ea. Adaugi ouale batute, branza rasa / maruntita cu furculita, mirodeniile, usturoiul maruntit cat mai bine, carnea (daca vrei si daca ai), si amesteci bine. Pui faina, cat sa se lege chestia, apoi, iei cu lingura din compozitie si prajesti in ulei (ceaun, de preferat; daca n-ai, mere si la tigaie). Se scurg pe hartie de excesul (totalmente nesanatos) de ulei. Poti sa le manci si calde, si reci (merg pe teren perfect). daca vrei, merg cu smantana deasupra. Pot fi halite, fie ca garnitura, fie ca fel principal, ad libitum.

Supa “Belvedere de sub Zaganu”

1 rosie mai maricica (fara de frunze si “cotor”, sa nu caraie “cotoar[b]ele”)
1 cartof idem (curatat si el)
1 ceapa asisderea (totusi fara de foaia (catafila) de la exterior si cu mustatile (radacinile) taiate)
1 castravete la fel (in loc de dovlecel. Nu-i la fel de aromat, da’ nu-i balos). Fara coaja !!!
1 plic de fidea chinezeasca stil rollton / vifon, etc (ambele pot fi inlocuite cu succes cu 2-3 bulgari de fidea mioritica de la magazin)
(Fuck-ultativ) 1 – 2 linguri de bulion (mioritic, de asemenea), daca n-ai rosie
putin patrunjel, marar, piper si sare (daca vreti, aveti si va place, cimbru et al.)

Se taie si se pun la fiert (in ordine) cartoful si castravetele. Dupa ce au fiert, mai mult de jumatate, se adauga si ceapa, ca sa ramana mai consistenta. Cand sunt fierte, se adauga fideaua, si se mai lasa sa dea cateva clocote (pana se fierbe. Daca e mioritica, se pune mai la-nceput, intrucat e mai putin deshidratata decata aia de Asia). Cine vrea pune si bulion, cine nu, nu. Se poate pune si rosia acum. Se toaca marunt verdeturile si se adauga in fiertura, se mai da unul - doua clocote si se ia de pe foc. Daca in timpu’ prepararii scapa si-un fir de par in supa.
Anu’ trecut, in Ciucas, discutie in juru’ oalei: Mandea: “Iar amu’, chef Dani va pofteste la o supa “Belvedere de sub Zaganu” - Ionut: “Baaaaa, i-un fir de par in ea”), ii perfect, vorba aia, pour la bonne bouche (Citat apud una’ din profele mele). Daca va (mai) e foame, pofta buna!.

De re culinaria - consideratiuni (pre)liminare

Pai, da, ce are a face gatitu’ cu stiintologia ? Are, cel putin in doua cazuri: fie iti place “sa compui la cratita” (pentru cei care nu l-au citit pe Pastorel Teodoreanu, le recomand cu caldura “De re culinaria” si “Gastronomice” – aici e o poveste pe care o detaliez mai incolo), fie esti nevoit de imprejurari (e.g.: teren, deci are de-a face cu stiintologia) sa secreti o chestie cat de cat manjabila, nu de alta, da’ sa nu crapi de foame, nici tu, nici (mai ales) colegii.
Consideratiuni liminare: intotdeauna, dar absolut intotdeauna, pui in ordine ingredientele: ce se face (fierbe / frige etc.) mai greu la-nceput, ce se face mai repede, mai la mijloc sau mai ‘nspre final, iar mirodeniile – cu exceptiile citate in text de-amu incolo – la sfarsit, de preferat dupa ce iei oala de pa foc / sau o lasi sa mai dea maxim unu’ - doua clocote. e.g.:
1. legumele / partile de legume care cresc sub pamant, sau mai lemnoase / tari
2. idem, de deasupra pamantului, sau de consistenta mai moale
3. mirodeniile, cu exceptia cepei, care creste in pamant (v-ati prins ?)
De asemenea, carnea fierbe / se frige cu atat mai repede cu cat este mai deschisa la culoare. Daca ar fi sa le punem intr-o ordine scazatoare a timpului de fierbere / grataruiala, sau a varstei / dimensiunii de la batran / mare catre tanar / mic, ar veni cam asa :
1. Vanat, neaparat tinuta in beitz (rom. bait), la fezandat, sau au bout du canon
2. Vita
3. Porc
4. Pasare
5. Peste
6. Fructe de mare (de fapt, cam intre 4-5, functie de consistenta etc.)
7. Omu’ nu stiu unde pe vine ; promit sa ma documentez pe la populatiile canibale. Daca nu ma mai intorc, inseamna ca numaru’ 7 din lista de fata e O.K.. (“Nu ma mai fierbe atata, dom’le si zi-mi odata ce vrei de la mine, spuse exploratorul sefului de trib”)
8. Cat despre alte tetrapode (caini, pisici), artropode (scorpioni, paienjeni, gandaci) sau moluste si ce se mai manaca prin alte parti decat “lumile cilivizate” (sau ca sa ma exprim zoogeografic, orice afara de Vest-palearctic, Nearctic, si cu oarecare rezerve, Neotropical), imi pare rau, nu stiu. Uitati-va la televizor, cautati pe net, va descurcati voi cumva.
Cat despre vinuri, e si mai simplu :
1. De la roşu spre alb (cu exceptia desertului uneori, unde se poate servi si vin roze sau rosu, dar neaparat dulce, si la temperatura camerii)
2. De la sec catre dulce
3. De la cald / chambrat catre rece
4. Cu cat carnea e mai grasa / grea trebe vin mai sec. Daca ii usoara / alba, vin usor / demisec sau demidulce
5. Se asociaza cu culoarea carnii : vin rosu la carne rosie, alb la alba (vezi enumerarea anterioara, numa’ ca inlocuiesti 2 cu 3; la carne de porc servesti vin mai inchis la culoare decat la vita, nu de alta, da ii mai gras porcu’ decat vita)
Inca cateva reguli, sau mai degraba recomandari:
1. Niciodata nu pui rosiile / bulionu’ de la-nceput (daca nu recomanda reteta asa), deoarece intareste totu’ ce prine in jur, mai ales carnea. Totusi, daca vreti sa mancati talpa de pantof in loc de carne, incercati.
2. La carne tocata, orezul n-are ce cauta !!! (economia de finanta dauneaza grav sau aproape ireparabil calitatii savorii), mai ales in cazul sarmalelor. Vrei sarmale de post, n-ai decat sa le faci cu orez; nu strica sarmaua adevarata cu orez, pe principiul “iese mai multe si e mai eftin”. Incercati doar.
3. Nu “citi” reteta! Interpreteaz-o! Nu trebe neaparat sa te iei dupa litera legii – e mai degraba ca o partitura pe care o poti intrepreta asa cum vrei – cu conditiile sine quibus non sa nu ai invitati care nu suporta “inovatiile culinare” sau, mai rau, sa fii pe teren si sa nu aveti prea multa mancare / ingrediente. In acest caz, mai lejer cu “lanseurile” fulminante prin arta gatitului, deoarece exista doua variante: fie sa fii aplaudat (de foame) la scena deschisa, fie sa fii injurat sotto voce (tot de foame) dar in particoler, daca nu te alegi cumva cu o “ploaie de scuipati” (Citat din Nicoleta). Mi s-au intamplat ambele.
4. Pentru mai multe amanunte, recomand lucrarile citate, mai ales “De re culinaria”. De un real folos poate fi si Radu Anton Roman, cu-a sa “Bucatele si bucataria la romani”.
Toate retetele de-aci au fost incercate de catre moa. Daca pana si un amarat de gandacolog a putut sa le faca, atunci si domniile-voastre puteti. Garantat o sa va placa.

Inca o amintire cu Don Pedro

Atunci cand s-a facut proiectul "Salvati Aspretele" - dupa 1990 - (Romanichthys valsanicola Dumitrescu, Banarescu, Stoica, 1957), au trebuit sa fie inventariate efectivele de aspreti din Valsan, intrucat din alti afluenti, a disparut intre timp. Deci, sa-u dus oamenii acolo, cu electro-fishing-ul dupa ei, si, au inceput sa lucreze. Dupa un timp, Don Pedro, obosit, s-a dus sub un copac sa-si traga sufletul. Unul dintre colaboratori, exclama fericit, din cand in cand: "L-am prins pe Romanichthys! L-am prins pe Romanichthys!". Don Pedro, calm, se ridica intr-un cot si zicea: "Ridica-l putin de coada, ca nu-l vad!". Apoi, la secunda: "Da-i drumu', e o amarata de (...)!" [nu dau denumirea stiintifica, intrucat nu-mi aduc aminte, si oricum nu ma pricep la pesti].
La sfarsitul zilei, tot ce se pescuise era intins pe jos, pe plastic. Don Pedro mergea agale pe langa plasticul respectiv, iar cand a ajuns la capat ar fi spus: "Daaa... fain asa... poti sa faci perfect ihtiofauna raului Valsan, dar pe Romanichthys... tot nu l-ai prins!"

In Memoriam Acad. dr. doc. Petru Mihai Banarescu; a trecut un an de cand ne-a parasit spre a studia ihtiofauna Cerului.

A trecut deja un an de cand Acad. dr. doc. Petru Mihai Banarescu (1921 – 2009) ne-a parasit, pentru a studia ihtiofauna cerului. A plecat dintre noi, asa cum si-a trait si viata - singur, modest, simplu, fara sa deranjeze pe nimeni. Cu exceptia sotiei si a fiicei sale, precum si a colaboratorului sau cel mai apropiat, cercet. Theodor Nalbant, care i-au fost alaturi in ultimele clipe ale trecerii sale pe acest pamant, nimeni nu i-a fost aproape, asa cum ar fi meritat. De fapt, asa cum a fost toata viata – un OM singur printre “oamenii” de stiinta din Romania si un OM necunoscut in marea de “oameni” de pe strada. Spun “OM” si nu “om” deoarece e greu sa gasesti o asemenea verticalitate si inflexibilitate a coloanei vertebrale printre multii “oameni de stiinta” si si mai multii “oameni” din ziua de azi.
Pentru cei care doresc o biografie, le recomand cu caldura articolele publicate de catre Victoria Tatole si, in special de catre Theodor Nalbant, in “Travaux du Museum d’Histoire Naturelle “Grigore Antipa”, care pot satisface orice curiozitate legata de latura stiintifica a vietii sale. Aici as prefera insa sa enumar unele intamplari care l-au avut protagonist pe “Don Pedro” (asa cum era numit – cu drag, de catre putini, si peiorativ de catre multi), asa cum mi-au ajuns la ureche, prin intermediul lor incercand sa creionez un portret al omului Petru Mihai Banarescu, “cel-din-viata-de-zi-cu-zi”. De asemenea, le multumesc pe aceasta cale tuturor celor de la care le-am aflat. Nu le scriu in nici o ordine cronologica sau a importantei, ci, pur si simplu, asa cum imi vin in minte. Daca vreunul dintre cei care va citi aceste randuri poate sa-mi povesteasca mai multe pe aceasta tema, il rog sa ma contacteze.

• Pe vremea cand era deportat la canal, la apelul de dimineata, toti erau pusi sa intinda mainile, cu palmele indreptate in sus. Apoi, trecea un gardian cu o rigla de lemn in mana. Nefericitii care nu aveau (inca) bataturi, erau admonestati: “Aha, nici tie nu ti-a placut munca cinstita, “cu palmele”, ai? intelectual, ai? domnu’ gandeste, ai? te crezi destept, ai? da’ de munca, ai auzit? – dupa fiecare exclamatie, urmand o lovitura cu rigla peste degete / palme;
• Multi nu stiu ca nu era “bautor”. In schimb, era un mare amator de ceai.
• In 1990, la mineriada, a fost oprit pe strada, de catre o gasca de mineri si-ntrebat: “Da’ tu cu ce partid tii?”. Don Pedro a raspuns imediat: “Cu P.N.T.-ul” [Partidul National Taranesc]. Va inchipuiti ce-a urmat. Intrebat ulterior: “Bine, domnu’ Banarescu, de ce nu ati spus ca tineti cu F.S.N.-ul, ca asa scapati?”
. A raspuns, simplu: “De ce sa spun ca tin cu F.S.N.-ul, daca nu-i asa?”. Varianta cea mai probabila: “... cand eu sunt penetist, (inca de la Timisoara)?” [Perioada in care s-a format si a lucrat la Cluj].
• Pentru a intelege urmatoarele doua relatari, trebuie sa facem o precizare: Intotdeauna, Don Pedro era imbracat extrem de modest, dar intotdeauna curat. Mi s-a spus: “Daca-l vedeai pe strada, nu dadeai doi bani pe el!” (sic!).
• Prima – nu stiu cat e legenda si cat adevar, daca exagerez, imi cer iertare, Don Pedro, dar cel putin partial e adevarata [nota: actiunea se petrece dupa episodul “canal”: A venit intr-o zi la servici [ICEBIOL, actualul Institut de Cercetare – Dezvoltare in Biologie] si s-a apucat de lucru. In aceeasi zi a sosit la Bucuresti, in delegatie si printul Japoniei (cred ca Akihito, actualul imparat al Japoniei, dar nu sunt sigur), mare ihtiolog si bun prieten (stiintific) cu Don Pedro. Dupa ce-a ascultat imnul comunist, a dat mana / s-a pupat cu Ceausestii, a mancat paine cu sare, apoi au urmat discutiile oficiale respective. Dupa terminarea acestora, a fost intrebat ce vrea sa faca. A raspuns imediat: “Vreau sa-l vad pe Banarescu!”. Rumoare prin asistenta, nimeni nu stia cine este personajul respectiv, pe care vrea sa-l vada ditamai oficialitatea. In urma catorva telefoane bine plasate, s-a aflat ca e “unu’, penetist declarat – a facut si canal pe chestia asta – altfel, cica e cercetator, pe la biologie, undeva langa fabrica “Semanatoarea””. Bun, deci, se urca “baietii cu ochi albastri” in duba, demareaza in tromba si opresc cu scart in fata Institutului. De la portar au aflat unde e laboratorul, si... cioc-cioc-cioc... “Buna dimineata, tovarasul Banarescu?” – “Da...” - “Veniti cu noi!” – “Aoleu, stati sa-mi sun fata, sotia, sa-mi pregateasca niste schimburi, ceva....” – “Nu e nevoie, veniti cu noi, vrea sa va vada domnul Akihito, asa a zis!”. Problema era, cum sa mearga in fata tuturor alora, asa cum era imbracat? Pana la urma, problema s-a rezolvat, i s-a facut rost de un costum mai pe masura lui si “mai aspectuos”. Bun, se vede cu respectivul (salut colega, salut colega [nota: apelativul latinesc, nu ideea actuala si feminina de cocalar, caruia daca-i spui “salve, colega”, primu’ cuvant nu-l intelege, iar pentru al doilea iti muta falcile din loc ca-l faci fetita, sau te crede homo], ce-ai mai lucrat, da’ tu, ce-ai mai lucrat – cam asa presupun, intrucat erau pestologi amandoi). Bine-nteles, toata masa de politruci si pupincuristi a ramas ca la panorama. La plecare, au dat mana (Cu bine colega, cu bine colega, si spor la lucru), iar printul Japoniei i-a daruit o pereche de butoni din jad si un album cu pesti tropicali (despre care nu stiu daca il redactase singur, in colaborare, ori, pur si simplu era scris de catre altii) , oricum frumos (o hartoaga, d-aia, atat de groasa, incat era buna “s-o pui peste branza, sa scoata zeama din ea” – cum plastic se exprimau Ilf si Petrov prin gura unuia dintre personajele lor), mare, greu, plin de planse etc.. Se intoarce Don Pedro la Institut, se schimba cu hainele de zi cu zi, si pleaca acasa. In tramvai, de nerabdare (ca un copil care-a primit o jucarie noua), incepe sa rasfoaiasca respectiva hartoaga. Si, pe masura ce intorcea paginile, mai murmura o denumire stiintifica, sau un “Da, bun asa!”, sau un “Aici colegul Akihito s-a ‘nselat!”, ori “Interesant, interesant!”, ma rog, cum face oricine interesat de domeniul lui. Un mitocan din spate se trezeste: “Ia-uite, ce carte frumos colorata are mosu’.... si ce groasa e.... ia zi, mosulica, cine-ti dadu cartea asta groasa?” – “Un prieten, ne-am vazut azi-dimineata la aeroport!” – “Iete, baaaa, mosu’ are prieteni care vine la airopooort... si, cam cine-ar fi prietenu’ la matale de vine sa te vada la airoport, ca-mi pari, asa, imbracat mai de jena?” – “A,... printul Japoniei !” – “...[pauza de cascat ochii / gura la dimensiuni astronomice, apoi, cu o progresiva inrosire tegumentara si o vizibila crestere a circulatiei la nivelul tegumentului facial] ...Ramolitule!, iti bati joc da mine?...Uite la el ce zice aciulea?!!!, etc., etc.”. De unde putem deduce ca dictonul “Haina face pe om” nu putea sa-ncolteasca decat intr-un cap [batut] de romanas verde...
• Cand venea la servici, o anumita persoana, care se intitula “colaboratoare apropiata”, de altfel, “maaare” om de stiinta, intreba la poarta: “A venit Tafandel?”. No comment.
• Aceeasi persoana, atunci cand Don Pedro a murit, si s-a incercat punerea in holul Muzeului a unui portret al omului si a unei lumanari, cica ar fi luat portretul si ar fi plecat, zicand: “Aici e muzeu, nu cavou!”. Deh, “colaboratoare apropiata”, ce sa-i faci... nu amestecam “cercetarea” cu aducerea-aminte.
• O alta mare “personalitate” a stiintei romanesti, gen “Acad.prof.dr.doc.”, promovat cred mai mult datorita “spatelui” politic decat “capului” stiintific, de altfel, cam de aceeasi varsta cu Don Pedro, cand pleca de la servici – cu masina proprie – il vedea in hol pe omul nostru asteptand nerabdator, si tropaind pe loc, taxiul [asta se intampla in ultimii sai ani de activitate] – si-l intreba: “Ce faci aici, Petrica?” – “Astept taxiul, multam”. Nu mai e nevoie sa spun, ca, niciodata, dar absolut niciodata respectivul nu s-a simtit sa-l intrebe, macar din complezenta daca vrea sa-l duca cu masina. Nu, caci el “se grabea”.
• Urmatoarea, nu stiu cat este adevarata, dar, iarasi, merita sa fie povestita. Dupa un “teren”, statea la o masa (nu stiu daca la o terasa, sau ceva de genu’ asta) si-si scria “listele de specii”, murmurand denumiri stiintifice, localitati etc.. La un moment dat, cineva s-a apropiat si i-a pus pe masa, fara un cuvant o moneda de cinci lei. No comment. O alta varianta a povestii spune ca, de fapt, astepta trenul in gara Predeal, si ca adormise. Sapca, cazandu-i din cap pe jos, ar fi gasit-o plina de monede.
• Se spune ca “nu putea tine un curs universitar, vorbea aproape in soapta, repede, si scria mic”. Ce-i drept, invitat fiind sa tina curs unor dobitoci - pe care oricum nu-i interesau nici “pestii”, nici “clasificarea” - poate ca n-a demonstrat existenta a prea mult simt pedagogic, dar ce-are a face simtul pedagogic cu cercetarea de talie mondiala?
• De asemenea, nu se stie ca era specialist in ihtiofauna palearctica si chiar mai mult de-atat. Se spune ca la sustineri de teze in plen sau manifestari stiintifice, uneori, mai ales mai recent, atipea – ce-i drept, cand te ocupi cu areale peste Romanica cu mult, si cand ai colectat pesti din FIECARE raulet cacacios de pe-aci, parca devine cam omogen si anost, nu? – pentru a se “trezi” la final, si, prin una sau doua intrebari bine puse, sa demonstreza ca nu “dormise”. [nota: repet, nu stiu cat ii legenda, si cat adevar, dar merita]. Astfel incat a putut demonta o prezentare superba si “actuala” ca metode de lucru, bine-nteles, cat mai putin “old-school”, prin simpla replica: “X specii noi zici?” – “Da, da!” - “Pe baze moderne, biochimice, spui?” – “Ultimele tehnici si metode!” - “Ai consultat si literatura?” – “Da, cea mai actuala pe domeniu [remember postarea cu “literatura stiintifica invechita”?]” - “Ai masurat spinii dorsalei?” – “...Aaaa... n-nu...” – “daca ai fi facut-o ai fi vazut ca specia matale a fost descrisa in 19XX!”.
• Un adevarat test de onestitate stiintifica: cati dintre “cercetatorii” din ziua de azi, pot – dupa de ce au gresit cu ceva – sa revina asupra celor spuse si sa-si infirme propriile lor teze? Raspuns: nici unul, sau foarte putini. La un moment dat a descris niste taxoni noi. In volumul de fauna “Pisces: Osteichthyes” a spus clar: “Prezentul taxon a fost confundat / descris gresit de catre Banarescu, in 19XX”. Nu stiu sigur la ce se referea, dar, asa cum am vazut eu, oricine poate cauta si vedea in respectivul volum fraza citata. Sa ai atat de multa onestitate stiintifica incat sa-ti infirmi propriile teze... mi se pare foarte depasit pentru momentul actual, cel putin in tara noastra. Si asta, inca intr-un volum de “Fauna” – vorba aia, a mai de mare importanta publicatie de zoologie sistematica din tara ta. “Mais, ou sont les neiges d’ antan?”.
• In ultimele clipe (nu stiu de-s ani sau mai degraba luni) ale trecerii sale pe-aici, bolnav fiind, si doar uneori “lucid” [a se remarca termenul de clasificare, clar “superior”] – ce batjocura mai crunta a soartei poate fi pentru un asemenea creier decat sa-l impacleasca in neguri de uitare? – repet, in ultimele sale clipe, veneau sa-l vada colaboratorii sai cei mai apropiati. Unii dintre ei, stiind ca nu mai fusese pe un “teren” de mult timp, ii aduceau cateva probe mai “interesante” – de fapt, relativ usor de determinat, dar, doar ca sa nu-l lase sa creada ca e “inutil” si “lasat de-o parte” – si il intrebau: “Dom’ Banarescu, ce-i asta, ca nu-mi pot da seama? dar asta?”. Si, invariabil, dupa determinarea (la secunda) a pieselor respective, incepea sa se roage: “Hai, mai copii, cand ma mai luati si pe mine pe teren? mi-e dor sa mai prind un peste!”. Mi s-a spus ca mai avea putin si plangea. Crunta soarta. Tocmai de aceea, ca sa nu-i faca si mai mult rau, fiica si sotia sa au refuzat sa-l mai “dea la telefon”, sau sa lase “lumea” sa-l vada in ultima vreme. In tot acest timp, nu cred ca s-a interesat de soarta sa vreunul dintre fostii “colegi” sau “colaboratori”, de pe vremuri. Cu exceptia catorva oameni care i-au calcat pragul, marea majoritate a “oamenilor de stiinta”, s-au facut ca nu-l mai cunosc din clipa in care n-a mai venit “la servici”. O, tempora, o, mores!.
• Inca putin, si termin. Un anumit “om de stiinta”, care avea doctoratul la el, si-a schimbat conducatorul de cum Don Pedro n-a mai putut sa-l indrume, si, dintr-un subiect extrem de interesant, care punea probleme de zoogeografie si taxonomie de o frumusete rara, a preferat sa decreteze ca: “Nu exista speciatie, nici intergradare, ci doar Frumusetea Creatiei.”. Cu alte cuvinte, oha evolutie, oha taxo, oha zoogeogra, traiasca Marele Obscurantism Inchizitorial, precum si Mareata Epigeneza. Apoi, senin, dupa “sustinerea” in catedra, a spus: “Sa va arat si niste poze cu amfibieni si reptile din zona studiata.”. Apoi, vreo cateva zeci de poze, cu specii carora le stabilise “Distributia”, in vreo doua – trei judete, pe baza a cate 2, maxim 4 locatii per judet. Si asta a fost “Marea Teza” despre zoogeografia si taxonomia speciilor genului Sabanejevia in Romania. Un subiect superb, dar care, cazut in mainile (doar nu era sa zic “neuronii”, la ce laba de “teza” a iesit) cui nu trebuia, s-a fasait intr-o banala si jalnica enumerare de “taxoni” de herpetofauna, si in vreo cateva zeci de pagini in care s-a “demonstrat” inexistenta speciei si a speciatiei la speciile prezente in Romania ale genului amintit. A, era sa uit. Ba, s-a demonstrat ceva. Ca Darwin, Mayr, si altii sunt niste tampiti, traiasca Creationismul, Weissmanismul si Mareata Epigeneza. De rasu’ curcilor !.
• Mi s-a spus (la nervi, ce-i drept) de catre propria mea mama: “Vrei sa ajungi ca el ? Sa rada lumea de tine pe strada ?”. I-am raspuns: “Daca asta este pretul ca sa fiu taxonom revizuitor de talie mondiala, mi se pare neinsemnat ! Da!”
Acestea fiind spuse, sper ca nu te-am suparat prea tare, Don Pedro. Am incercat doar sa redau lumii o parte dintre legendele (unele poate nu chiar atat de adevarate) pe care le-am aflat ca fiindu-ti atribuite, spre a incerca a-i face pe ceilalti sa-l vada pe Omul Petru Mihai Banarescu, asa cum era, inafara laboratorului si inafara “terenului”.
Si, intrucat, nu a “gresit” in sensul asa-numit “biblic”, nimanui, intrucat nu era capabil de asa ceva, termin, numai cu:
Dumnezeu sa te odihneasca in pace, Petru Mihai!

A fi "in randul lumii"

A fi “in randul lumii”: o scuza patetica pentru mediocritate si comoditate.
Din pacate, am auzit de prea multe ori fluturate conceptele astea cacacioase (asa-numit “democratice”) stil “Haina face pe om”, “Arati ca ceea ce esti” [sic !], “Vorba dulce mult aduce” sau, si mai rau “Prima impresie conteaza intotdeauna”. De la rude la colegi (oare?) si “prieteni”, sau persoanele care-mi “doreau binele”. De parca as putea sa ma numesc “coleg” cu vreo mediocritate cretina dar aspectuoasa sau cu “prestanta” stiintifica , pupincuristica sau de alta natura; cat despre “doritul binelui” acesta se poate rezuma in cateva recomandari sine quibus non: “tunde-ti parul; rade-ti, sau macar scurteaza-ti barba; fii mai maleabil; nu mai spune tot ce gandesti; schimba-ti / spala-ti mai des hainele; si sa vezi cum o sa-nceapa sa se schimbe viata ta”, urmate, uneori de catre patetica fraza “vezi, asa am facut io, si uite unde am ajuns”. Pfff, da, extrem de bine cotat / sus-pus / bine platit / in functie inalta etc. Sau, doar amploaiat. Omu’ potrivit la locu’ potrivit.
Pai da, ca asa au ajuns unii, daca nu prin pupatu-n cur pe care mi-l recomanda cu atata caldura macar prin influenta unui pulete / pitzipoanca / sot / -atza / profesor / -oara / sef / om politic / prin alte pile daca nu directori (de orice fel) de (orice fel de) institutii, macar sefi de colectiv sau macar amploaiati prin vreun locsor daca nu bine platit, macar caldut si sigur.
Normal, unii se ocupa cu dezvoltarea sectiunii « felatii cu publicul », altii cu mobilarea mansardei. Cum spunea Mihai: “Au in fata un fel de “To-do-list” cu pǎtrǎţele pe care trebǎ sa le bifeze ca sa ajunga la finalu’ gen: “functia dorita”. Adica: publicarea a X articole ISI – done, participare la Y sesiuni de comunicari: done, sustinerea a Z cursuri: not done – sa iau masuri ca sa etc.”. De obicei, X, Y si Z constituie numere cuprinse intre 1 si maxim 5.
Si, bien sur, in tara asta normala si democratica (cat se poate de “adevarat”), mai putin Ardealul sensu lato – recte Transilvania (“Siebenbuergen”), Banat, Crisana si Maramures - (unde se stie ce inseamna munca – se vede c-or trecut nemtii pe-acolo) se traieste in dulcele sictir balcanic, concretizat in formula de care am oroare “merge si-asa”, si nu conteaza ce ai in cap, ci cum arati si cat de bine stii sa sugi pula / pupi cur.
Cunosc persoane – repet – nulitati absolute din punct de vedere stiintific – si mai rau, social (la modu’ relatii interumane) - , dar care au ajuns prin diverse locuri de +/- raspundere (toata gama, de la portar la director), si si-or adus si protejatii, la fel de sclipitori ca si ei (NB.: Daca ceva sclipeste intr-un rahat, nu-i neaparat un diamant, poate fi doar o bucata de staniol provenita de la mancarea “ciocolatei” nedesfacute din ambalaj, asa cum o fost primita de la altu’ mai “mare” decat respectivu’, ceea ce denota totala obedienta).
Il poti intreba pe unu’ oricand ceva de meseria lui, si, surpriza!, s-ar putea sa stie, dar, oroare! nu va lasati pierduti in marea de amanunte, mai mult de ce se face ca face zi de zi.
Da’ ia incearca sa-i pui o intrebare legata de specialitatea – a se remarca diferenta intre “meserie” si “specialitate”, termenii nerimand intotdeauna - lui proaspat trezit din somn, baut, fumat sau toate trei – sau si mai rau, fara nici una din cele enumerate anterior - , si sa vezi cum o da-n gropi. Instant !!!
Ce-i mai trist e ca mi-om luat, si nu o data, replici gen: “Vaaai, da’ tu ai terminat biochimia... de unde stii tu de asta?... ca doara io am terminat biologia!”, fara sa mai adauge si “si habar n-aveam !”. Modestia ‘zdii ma-sii!!! Oribilissim !!! Aici trebe facuta o precizare: respectiva persoana poseda diverse pozisoare de balarii prin laborator. Si dupa ce m-a luat “la testat” gen “cum o cheama p-asta?... da’ p’asta?... da p’asta o stii?” de parca o facuse ma-sa cu cartea de biologie-n mana, era foarte multumita ca “stiam”. Pff, da! Cea mai probabila posibilitate e ca le stia pe de rost, sau le vedea-n fiecare zi, al’fel nu-mi explic de unde atata biologie-n cap de da pe-afara prin urechi.
Hai si v-am pupat,
Pe crestetu-aplatizat.

Viata-i grea, femeia-i rea, taxonomii nu e oameni (normali)

Din fericire, am de-a face cu o meserie in care, daca nu cunosti mai multe domenii, o dai in gropi la cel mai delicat mod posibil.
Pentru ca (imi place sa ma cred “taxonom” – a se remarca sintagma care precede termenul asezat intre ghilimele) sa-mi pot studia clerutii mei, am nevoie de (nu conteaza ordinea): taxonomie (cu toate curentele si variantele acesteia), entomologie, morfologie, nomenclatura, sistematica, ecologie (“clasica”, nu “moderna” – nu spun de care, spre a nu jigni anumite persoane), geografie fizica si politica, biogeografie, botanica, etologie, istoria si filosofia stiintei, meteorologie, paleontologie, paleogeografie, ceva geologie si pedologie, biochimie, metabolism, histologie, chimie organica si anorganica, zoologia nevertebratelor si nu numai – toate aceastea insemnand teorie, si, unde este cazul si tehnica / practica -, etimologie, plus ceva limbi straine: engleza, franceza, germana, italiana, spaniola, portugheza, catalana (astea “vii” si de bun simt, macar pentru citit un articol de specialitate), nemaivorbind de alea asa-zis “moarte” cum ar fi latina (de parca n-ar fi folosita NUMAI in biologie, medicina, farmacie, drept, filosofie, istorie si religie – uau, deja am numarat numai 7 domenii, si, totusi, e “o limba moarta”) si greaca veche (recunosc, la ultima doar etimologie), fara de care NU poti face taxo. Nota bene: Spre a preintampina eventualele (desi improbabilele) caraieli din partea “ofensatilor”, mentionez ca nu ma consider “expert” – ghilimele, again - in mai mult de cateva din domeniile enumerate anterior, dar, spre deosebire de acestia, io macar am notiuni elementare din respectivele (alelalte) domenii, si, macar stiu (asa cum bine spunea batranu’ Einstein) “in ce carte trebe sa caut”. Asa ca, fellatio academica. Adica [cenzurat] distinsa, delicata, cum doriti sa-i spuneti. Sa vina (slaba speranta) unu’ sa ma contrazica.
Nu mai spun ca trebe puricata literatura de la taica Linne incoace (pentru cei care or uitat sau nu stiu: Systema Naturae Editio Decima, MDCCLVIII (1758 pentru aia de nu pot citi ani scrisi pa dulcea limb-a lu’ Virgiliu), Uppsaliae). TOATA, “fratilor” plesiotipici intru stiinta zoologica care mai esteti. Ma rog, cum spunea un coleg de-al meu de doc (saru’ mana de idee, Mihai): “Pai, da, pentru aia literatura incepe cu lucrarile din ’90, hai ’80 in spate, ca ce trece-napoi e “depasita”. Asa ca, pentru ei, specia Accipiter nissus e descrisa de catre Sibley, sau alt autor opt- sau nouazecist – pe care or consultat-o -, nu de catre Linne, ca “ala-i “literatura invechita”, si nu consultam”. Quod erat demonstrandum
A se remarca faptul ca nu am trecut Genetica, de care se agata toti pseudo-taxonomii organului copulator al subsemnatului care se bate cu pumnii-n piept si-si da cu tesla-n testicule (faina intorsatura de fraza, nu?) ca ei face taxonomie “moderna” si descopera brusc ca dupa ce bagi vreo 0,0000j’ de mL de ser sanguin / alt produs intr-un aparat oricum mai destept ca respectivii vezi dupa ce numeri liniutele din gel / picurile de pa ecran (nu “perii de pe picioarele da gandaci, cum face altii) ca cum ca ciconiformele e rude cu falconiformele. Mai mult, la mine pe grup (clerutii, remember?) NU se lucreaza cu genetica. Toate, dar absolut toate reviziile (a se intreba ce este acelea) s-or facut pe baza de morfo si anato, ultima datand din 2009 (sic!). Se poate ajunge, in extremis, la genetica in clarificarea unei situatii gen: doua specii aproape identice in proportie de mai mult de 90% din toate aspectele, si asta, DOAR DACA, taxonomia clasica o dat gres.
Sperand (in van) ca nu latru la pereti, va urez
Beau dodo, mes bons amis “rechercheurs” !

Munca de teren - pro (cum este si cum ar trebui sa fie)

Pai de ce pro? Ce, munca de laborator-only n-are frumusetea ei?

M-am intalnit, nu o data, cu stilu' asta "modern" de gandire. Ce-i drept, pentru unele moluste, merge; nu de alta, da' cunosc destule persoane - cica hominide - da' la care creieru' ii impartit la modu' 25% haleala, 25% copula (nici macar perpetuarea speciei), restu' pana la 100% burdusit cu reflexe de supravietuire stil ritm cardiac, respiratie, locomotie, fototropism pozitiv (sau negativ, functie de preferinte). Si, de fapt, nu vreau sa jignesc nici molustele, intrucat caracatitele sunt dovedite a fi oarecum asa, mai "saltate" la capitolu' inteligenta, nu ca altii, la care bate vantu' prin mansarda de te crezi la Pol.
Da, are si munca de laborator farmecu' ei, bine-nteles. Dar, nu cred ca se compara cu "obligatia" de a iesi in natura, macar o data in an - si asta, doar daca apartii vreunei subspecii mai puturoase de fel. Si nu ma refer la acea labareala numita pompos "munca de teren", in care daca nu cumva este vorba de-o iesire de cateva ore prin apropierea casii / domiciliului respectivului, atunci se pleaca pentru o perioada strict determinata, intr-o locatie cunoscuta cat mai bine, si care este de preferat sa posede, daca nu apa curenta (de preferat la robinet si calda) sau vreun acoperis, macar o pozitie acceptabila fata de o localitate cu bar / magazin sau fara pietre prea multe in locul de pus cortu'. Mai ales genu' de "tabara" in care respectivele specimene se cara cu bartamai "hulubaria"-n spate care treba neaparat sa contina absolut TOATE accesoriile / variantele de aducere a conditiilor de vietuire din timpul "muncii de teren" (remarcati ghilimelele) la un standard daca nu egal cu cel din barlogul de acasica, macar la un nivel "omenesc".
A se citi: tot, de la incaltaminte tip "bocanci de teren pentru mers pe teren, adidasi / "tenesi" de mers in sat si slapi / sandale pentru stat la cort", imbracaminte pe acelasi calapod, fara a uita de tinuta de nani, plus de cate ori zile chilotei / maieute / tatare si dublul sau triplul zilelor sosetele, de preferat pentru bocanci, scunde - pentru tenesi - si altele pentru dormit. De dormit, se doarme doar pe izopren cat mai izolator - folosibil si pentru plaja (de ce sa nu profitam si de soare?) si intr-un sac de -15 grade, ca doar nu vrem sa racim. Era sa uit cortul, de cel mai performant tip, eventual care sa coste si cat mai mult.
Bun, acum ne-am echipat. Sa ne ingrijim putin de partea fizica a persoanii respective. Anume, nu se poate sa mancam decat daca avem farfuriuta adanca / castronel pentru supica, farfuriuta intinsa pentru felu' doi, canita din tabla, eventual termoizolata - doar nu vrem sa ni se raceasca cafeluta dimineata, nu? - , Lingura, furculita, cutit si lingurita, nu mai spunem, e la mintea cocosului. Daca se poate sa fie branduite stil "U.S.Army" perfect. Daca sunt tacamuri de-acasa, din set, e si mai bine - sa sa vada shtilu', fratzica (Ca tot ma bazez pe ecgzemple din viata reala, cunosc persoane care or facut scandal monstru ca si-or pierdut / descompletat tacamu'). A, si mai trebe si un ceaun, doar gatim la foc (ce romantici estem - noi iubim natura cu toate derivatele lingvistice ale acesteia, vezi naturism, naturalist, natur, plus ibric de cafea si recipient pentru fiert fiert apa pentru ceai, ca doar unii bea chestii naturale, nu?. Tot ce cred ca mai lipseste ar fi fata de masa din olanda si sfesnicu' de argint cu lumanare rosie infipta strategic fix in mijloc.
Bun, s-a-mbracat, a mancat, a baut... ce n-a facut? A, n-a avut grija de hoit la modu' curatenie. Deci: Sapun, prosopel de picioare / alte zone / orificii naturale, prosop de corp, sampon, pasta de dinti, periuta de dinti, eventual si paharel pentru clatit proteza - asta daca nu se rezuma la utilizarea canii termoizolate enumerate anterior. Si cam gata cu echiparea. A, daca avem de-a face cu o "cercetatoare", se tripleaza cantitatea de toale, eventual se adauga si tinuta de "mers in oras / discoteca" (a se citi "de agatat"), si se mareste de proportie nedefinita dar exponentiala cantitatea de materiale pentru intretinere a hoitului (adica se adauga si creme pentru fata si maini, masti pentru fata si par, crema de bronzat, laptisor cu vitamine, crema de epilat, sampon cu 'j de mii de vitamine si, eventual si ceva pentru igiena intima - doar trebe sa pastram locu' de distractii / munca curatel, si parfumat, nu?, fara a uita de tona de farduri, rujuri, fonduri de ten, rimeluri si cu ce-si mai pun ele in evidenta f\"frumusetea naturala").
Era sa uit... trebe sa faca si "munca de teren", nu? Atunci se adauga minimumul necesar, adica un aparat foto ultra-performant - de preferat cat mai scump - dar cu care se fac poze pe mopdul automat (intrucat s-ar putea sa existe oarecari caraieli, mentionez faptul ca nu posed un asemenea aparat, iara in cazul in care, macar as incerca sa invat sa-l folosesc asa cum se cuvine), plus minimumul necesar (ma repet, da-i esential sa subliniez) de instrumentar necesar afisarii unui aer de tip "io lucrez, da?" A nu se uita un GPS cat mai performant, doar nu vrem sa ne perdem pe coclauri, nu?. Mai exista si varianta cealalta, in care se pleaca de-acasa cu o tona de harburi, care apoi sunt lasate in camera de hotel, sau sunt purtate cu ostentatie dar niciodata folosite (cunosc persoane care or fost in stare sa se trambaleze timp de multiple zile cu respectivele obiecte la vedere, desi nu le-am vazut niciodata utilizandu-le), inclusiv toata biblioteca de determinatoare.
Personal nu inteleg nici una dintre variantele enumerate. De ce nu se poate face teren cu un minimum necesar, si inca bine? Pai, sa iau exemplu' subsemnatului, care o avut prileju' sa iasa si cu oameni de teren, nu doar cu ipochimene de tipu' enumerat anterior, si nu numai in vremuri precambriene, ci chiar anu' trecut.
In cazul respectiv, inventarul a cuprins urmatoarele, impartite dupa cum urmeaza:
1. la comun: 1 ibric 1 L pentru gatit, 1 ibric 0,5 L ness, 1 lingura lemn pentru gatit si mancat, 1 lingurita pentru ness, 1 cutit, nu prea mare, dar bine ascutit. 1 cana oarecare (poate lipsi) pentru baut numitul ness. Plus 1 primus, cu 1, maxim 2 butelii de gaz, 1 cort, nu foarte scump.
2. individual: 2 pana la 3 tricouri, idem perechi de sosete, idem perechi de pantaloni 9ajung si doua), saci de dormit, izoprene (cuc cat mai eftine, cu-atat mai bine). Plus instrumentarul minim necesar pentru munca pe teren, si un aparat foto (nu foarte pretentios). Eventual, harti topo si o busola (nu GIS, ca in cazul antrior).
Si gata, ca mai scriu si maine, intrucat treba sa ies la baut.
Auguri.

Evolutia cunoasterii stiintifice

Cu toate ca majoritatea cercetilor or cazut de acord ca cum ca cunoasterea stiintifica s-ar acumula linear, si, ca la un anumit nivel atins ar tasni vreo idee in vreun cap mai rasarit (un prof de-al meu zicea: "Miliarde de mere or cazut in miliarde de capete proaste, pana sa cada marul care trebuia, la momentul care si in capui cui era necesar"), personal prefer varianta "cunoasterii in trepte"- desi unii dintre oamenii cu care am discutat pe aceasta tema s-or declarat adepti ai celeilate variante - deci, s-o expunem pre dansa, luand un exemplu... sa zicem radioul.

Pentru a zamisli o asemenea minune a tehnicii, au trebuit sa fie indeplinite mai multe conditii sine quibus non - pe care o sa le luam in ordine cronologica::

1. N.n. - Metalurgia cuprului

2. Galvani si Volta - descoperirea curentului electric Nota: Intrucat acest subiect imi este oarecum mai cunoscut decat celelalte enumerate, il voi trata mai in extenso. Cui nu-i place, sa fie sanatos!

Se spune ca Galvani - si se mai mira unii ca italienilor li se zice "broscari" - s-ar fi prins de cum vine treaba cu curentul, cant a vazut ca niste picioare de broasca (io zic ca Rana esculenta - nu de alta, dar denumirea o indica) proaspat recoltate de la proprietarii de drept si fara acordul acestora din urma si puse pe o stinghie de fier au inceput - sa vezi si sa nu crezi minune - sa tresalte voios, ca-ntr-un soi de Tarantella post-mortem. Privind cu atentie, a vazut ca alaturea de capatul respectivei stinghii erau spanzurate si niste tingiri din cupru. Si, de cate ori, vreuna din ele se atingea de bara, picioarele-ncepeau sa miste. De unde si disputa cu Volta, care sustinea originea fizica a curentului, fata de Galvani care era pro biologica... scandal care a durat destul timp astfel incat Volta sa dezvolte ideea de curent electric, cu toate consecintele - mai ales ca a facut si prima baterie din istorie - iar Galvani sa puna bazele bio-electricitatii.

3. Faraday - legile electricitatii

4. Hertz - producerea si transmiterea undelor electromagnetice

5. Fessenden - prima transmisie radio

Si astfel, a luat nastere radioul, care radio ne da putinta sa ne bucuram de concertele lui Mozart, sa ignoram gargarismele politicienilor si sa ascultam reclame stupide la bauturi cu benzoati si concursuri pentru putori stil "Ascult radio 21!".

Una peste alta, macar nu trebe sa suporti si vederea anumitor specimene, plus ca, la radio, daca nu ai voce, cam greu sa ajungi "pe sarma", pe cand la teveu, daca posezi o pereche de tate / craci sau niste branduri si ceva pectorali - in ambele variante, supra-dimensionate - te poti vedea lejereanu pe sticla. (cred ca de aici si abundenta de "pitzy" et "Coca" care "se crede" vedete si modele pentru generatiile impubere existente - fie in domeniul "artistic", fie in cel "monden" - a se citi "ce voce monstru am, fatoooo ... sa vezi ca-ntr-un an scot album", respectiv "mi-am tras-o cu Y, fataaaa... sa moara de ciuda pampalau' ca i-am dat papucii pentru X, faaaaa" De unde si chestia cu o oarecare stacheta mai inalta in ceea ce priveste emisiunule de radio - sa nu fiu inteles gresit, nu se aplica la toate posturile.

Si gata, ca am facut scurta la sinapsa si la mana.

Auguri.

Problema Nr. 2 - Importanta domeniului

Interlocutor ("binevoitor"): Ce lucrezi tu ?
Respondent (recte moa): Zoologie.
I: De care ?
R: Nevertebrate, mai precis entomologie.
I: A, te ocupi cu insectele?
R: Da.
I: Cu toate insectele?
R: Nu, numai cu coleopterele.
I: Aa, deci toate coleopterele ?
R: Nu, numai o familie, cleridele.
I: Si, cate specii cuprinde ?
R: Pai, vreo trei mii juma' in toata lumea, iar in vest-palearctic vreo 250.
I: Si, la noi in tara cate sunt?
R: Pai, la ultimul recensamant, 22, dar s-ar putea sa fie pana la vreo 25, 26.
I: Vaaaai, ce grup mic lucrezi tu.... uite, la mine sunt vreo suta de specii. Nu crezi ca-i cam mititel ?
R: Pai, stii... o sa lucrez si pe taxoni dinafara Romaniei.
I: Vaaaaai, da' nu ti se pare ca tintesti prea sus?
R: De ce "prea sus"? Au mai fost specialisti care lucrau pe grupe din care in Romania nu erau prezente decat vreo 10 - 20 de specii. Vezi exemplul lui Bacescu. Ca sa nu mai zicem de Banarescu.
I: Vai, da' stiu ca nu esti modest deloc...
R: De ce ? Trebe ???
I: Pai, n-ar fi mai bine sa te apuci de un grup cu mai multe specii la noi in tara? Sau mai important din punct de vedere al protectiei speciilor sau ca indicator ecologic?

R: pai, ar fi cam greu, ca deja cam am bagaju' de literatura / cunostinte necesar pe bucatica mea destul de "upgradat" - zic io - si, ca sa fiu modest, nu numai din Romania. Plus ca ma intereseaza taxonomia si zoogeografia lor, nu neaparat cat de "importante" sunt din cutare sau cutare punct de vedere.

I: Si, in lume cati specialisti sunt?
R: Pana in 20.
I: A, in Europa?
R: Nu, in lume... d-ooh.
I: Si, asta inseamna ca-i cam de nisa. Uite, la mine, lucreaza, numai in Europa 3 colective mari, domeniu de varf, ... pe cand la voi.... da, cam nasol...
R: Da, cum zici tu... hai ca am treaba...

Pentru a se intelege mai bine mersul discutiei - cateva informatii de ordin etologic:

In cazul I: se ia o mina din ce in ce mai mirata / nemultumita / suficienta, culminand cu o privire si un tot condescendente, stil "uite-l si pe amaratu' asta... io-ncerc sa-l aduc cu picioarele pe pamant, si el, 'nica. Las' ca oricum fac eu chestii mai misto decat el, ha-ha-ha."

In cazul R: se ia o mina din ce in ce mai plictisita / sictirita, cu o privire stil "da, e asa ca tine, numa' mai slabeste-ma", culminand cu o privire si un ton resemnate, gen "bine, spor la lucru si tie, hai, nu vezi ca imi manci timpu' aiurea ?"

Depinde ce intelegi prin termenul "de varf". A, se cheama ca-i mai de varf fiindca lucra mai multi oameni pe aceeasi tema, nu?

Pai, da, ca la mintile unora, daca n-are importanta practica sau daca nu lucreaza 'j de mii de cerceti la aceeasi problema, nu merita sa te ocupi de ea.

Si gata, ca iar ma enervez.

Avanti, popolo!

De ce Taxonomie şi nu altceva ? O pledoarie

Aici e un (asa-zis) eseu, pe care l-am scris acum vreo 2 ani. Daca ridca macar niste semne de intrebare, ma bucur. Daca cineva mai are idei (vezi punctul 10 de la fiecare categorie) e absolut liber sa mai adauge.

In ramurile "moderne" ale biologiei ...

1. Pe când în genetică, virologie, imunologie, biologie moleculară, fizică atomică etc., dacă nu ai descoperit ceva important până la vârsta de 25-30 de ani, nu mai faci nimic după această vârstă, deoarece consumul intelectual este foarte brusc şi foarte intens, pe când ....
2. În oricare din domeniile menţionate ai nevoie de un laborator performant, de o aparatură costisitoare, pe când...
3. Nu poţi lucra în nici una din ramurile de mai sus decât într-o echipă, pe când ....
4. Trebuie să ai o pregătire serioasă în domeniul respectiv şi să lucrezi în el, pe când ...
5. Trebuie să stai zi de zi în acelaşi laborator, la aceeaşi masă, să discuţi cu aceeaşi colegi, să asculţi de şef, pe când ....
6. Nu poţi lucra decât într-un institut specializat, sau măcar într-un laborator, pe când ...
7. Nu poţi face decât asta, nu poţi avea altă meserie, pe când ...
8. Nu prea publici singur, numele tău se poate lega de o descoperire doar dacă e foarte importantă sau dacă eşti şef, sau în vârstă, dacă vrei recunoaştere e cam greu, pe când ...
9. Poţi avea foarte mulţi bani, dar nici un pic de timp pentru tine, pe când ...
10. Chiar dacă descoperi un miraculos agent anti-cancer, chiar dacă descoperirea ta e mai bună decât al altora, se patentează de către şef sau ţi se fură şi se iau bani pe ea, pe când ...
11. [Aici scrie tu]

În taxonomie ...

1. Nu contează vârsta; poţi să te apuci de taxonomie fie la 20 sau la fel de bine la 50 de ani – e acelaşi lucru. Cu toate acestea, cu cât un taxonomist avansează în vârstă, cu cât câmpul vizual i se lărgeşte, învaţă tot timpul, chiar şi până la 90 de ani, cu condiţia să nu se senilizeze ;
2. Nu ai nevoie de un laborator performant sau de cine ştie ce scule; în general o binoculară, un microscop şi – eventual – un şubler sunt arhisuficiente (şi nici alea nu neapărat noi, deşi e de preferat) ;
3. Poţi foarte bine să lucrezi singur - uneori e de preferat;
4. Nu e necesară – deşi e de preferat – dacă îţi place cu adevărat, poţi să te apuci să înveţi taxonomie şi la 30 – 40 de ani, totul e să-ţi placă ;
5. Nu e neapărat necesar – poţi lucra şi singur, eventual poţi cunoaşte alţi colegi din domeniu, asta dacă vrei neapărat să « Socializezi », şi poţi fi propriul tău şef - unde mai pui că, vrând-nevrând, măcar o dată pe an trebuie să ieşi pe teren, în natură, ca să-ţi colectezi material, dacă nu de mai multe ori – eşti chiar obligat să faci asta, dacă vrei să fii un bun taxonomist ;
6. Poţi lucra în laborator, sau, dacă te superi, e perfect şi acasă ;
7. Poţi foarte bine să fii ceasornicar, avocat, medic, inginer, locotenent, profesor de liceu, director sau chiar cârnăţar, orice, nu contează, totul e să-ţi cunoşti si să-ţi fie dragă taxonomia ;
8. Poţi foarte bine să publici împreună cu alţii, poţi publica şi singur, iar dacă descrii un taxon nou, numele tău rămâne ca « naş » în coada taxonului, şi pe deasupra şi cu anul descrierii acestuia, recunoaşterea fiind garantată – cu condiţia să fie corect ;
9. Banii pot fi obţinuţi din profesarea altor meserii (vezi pct. 7), dacă nu cumva lucrezi deja în domeniu, Taxonomia nu se supără, dimpotrivă; cât despre timp, poţi să te bucuri de el cât vrei, dar n-o neglija ... ;
10. Nici o lucrare taxonomică nu poate face obiectul unui patent ; ea aparţine atât descoperitorului, cât şi lumii întregi ;
11. [Aici scrie tu]

Auguri.

Problema No. 1. "Literatura de specialitate "invechita""

Bag seama ca pe zi ce trece sunt din ce in ce mai inconjurat de persoane "chemate" catre biologie.

Bine-nteles, se putea sa nu ma izbesc macar din cand in cand, asa, pentru variatie cu vreun specimen care se auto-intituleaza "biolog" dar care, la o puricare mai atenta sa nu prezinte diverse hibe in ceea ce priveste profesia / pregatirea.

Nu c-as fi perfect (vorba aia: nimenu nu e perfect, eu sunt nimeni), dar, vorba lui Creanga "Daca prostia ar dure, multe gemete s-ar mai audi". Astfel ca, de-amu incolo, sub eticheta "Enervari stiintologice" voi incerca sa le clarific - cu riscul de-a ma repeta uneori. Daca se simte careva (sper), pun pariu c-o sa-mi sara-n cap, tocma' d-aia si scriu urmatoarea:

Nota bene: ORICE ASEMANARE CU PERSOANE, SITUATII SI LOCATII ACTUALE ESTE PUR INTAMPLATOARE.

Sa le luam pe rand:

Problema 1. Pai, da, ca eu lucrez pe un domeniu cu literatura "invechita", pe cand altii lucreaza pe teme cu literatura "de actualitate".

Raspuns la Problema 1. Depinde ce intelegi prin "invechit" si "actual". La mintile de gaini ale unora, daca domeniul meu (recte Taxonomia) incepe sa existe, cel putin ca literatura cam de pe la tata Linne ("Carolus Linnaeus, SYSTEMA NATURAE, Editio Decima, Uppsala, 1758"), in cazul lor, domeniile lor de lucru au fost create prin deceniul 9 al secolului trecut, sau, oricum, in secolu' XX.

Deci, sunt mai "importante".

De cand si pana unde importanta unui domeniu e data de noutatea lui?

Numai ca respectivii "uita" ca au nevoie de taxonomie ca sa-si poata face treaba cum trebe. Fie si la modu' tangential, pentru a-si determina speciile pe care lucra, tot la niste chei dichotomice apeleaza, care - ce sa vezi? - sunt facute de catre taxonomi. Uau, ce gaselnita!!!

Daca la mine pe domeniu exista o carte din 1700 toamna, este cat se poate de actuala. Si asta pentru ca poate ca autoru' ala o fi avut dreptate cand o fi scris-o, si se descopera abia amu' ca de fapt s-au inselat unii din anii '50.

E.g.: Exista cazuri in care, taxoni descrisi prin anii '60 au fost trecuti in sinonimie pentru denumiri date in 1700 toamna, iar respectivele denumiri or fost "reinviate". Si asta, pentru ca la o examinare mai atenta a exemplarelor respective si a literaturii luata la puricat, s-a descoperit ca de fapt a doua denumire este sinonim junior pentru prima, sau constituie o emendare nejustificata, sau o pronuntie incorecta etc.

Nu cum am avut onoarea de a auzi pe o colega de-a mea de doctorat, careia cand i-am adus un articol din anii '50 a exclamat uimita "Vai, dar e invechit! La mine, daca trece de maxim anii '90, hai '80 inapoi, e maculatura!", apoi adaugand si ceva de genu' "Io lucrez doar cu date noi, actuale!"

Am ramas ca la dentist. Ma rog, asa o fi...

Asa ca, a se mai slabi de catre acele persoane care face Cercetare Stiintifica "de actualitate". Prefer sa fiu lasat in inapoierea mea de specie plesiotipica - pe romaneste, de om primitiv - si sa nu mai incerce aducerea mea "cu picioarele pe pamant" de catre diversi binevoitori.

Auguri !

Clerid somnoros caut cafeluta amaruie

Palahniuk avea o fraza misto in Fight Club: "Dupa 72 de ore de insomnie, totul se misca in reluare". Si, da, tocmai am experimentat din plin azi respectiva situatie, in fine, dupa doar 26 de ore de lipsa nani.

Pana una alta, am gasit cafeluta amaruie. Ce zic, de fapt o intreaga populatie - 4 adulti si un juvenil. La un recensamant sumar, 2 cani juma' (asta era juvu') dimineata la 5:30, inca una pe la 11, apoi inca doua, la 2, respectiv 6 dup'amiaza. In plus asezonate cu un pachet de tigari, asa, finut. In curand, cred ca o sa ma pot inscrie in cursa pentru Cartea recordurilor cu cel mai accelerat puls din istoria omenirii.

In rest, nimic nou. Ar trebui sa fac fata - cel putin in principiu - si la o bauta asta-seara. Neuronii mei, saracii de ei, in disperare de cauza fiind, cred ca foarte in curand o sa inceapa sa posteze anunturi tip "de inchiriat", aia mai marlani preferand s-o uscheasca pe usa din dos - nu spun care. Deja inteleg c-au facut un fel de coalitie anti-scris, intrucat reusesc sa apas pe tasta care trebe' de-abia la a treia incercare (in medie).

Promit solemn sa devin mai coerent de data viitoare.

Salve.

Motive

Poate ca te intrebi, tu, cel care citesti ce mi-o fi venit sa-mi fac blog. Mai ales daca ma cunosti, si stii cat de "anti-trend" is. Ce-i drept, aceeasi intrebare mi-am pus-o si eu atunci cand un prieten mi-a propus asta. Si, dupa un oarecare interval de gandire - care insa nu a depasit doua zile - am zis: Gata, dom'le, hai s-o facem si sa vedem ce-o sa iasa.

Asa ca, acum sad in fata compului si ma chinui sa-mi storc o idee. Sa nu crezi c-o fi ceva simplu, feri Doamne! - ca de exemplu ca atunci cand iti storci vreun cos - ci prezinta multiple probleme, de la "nastere" si pana la ouarea respectivei idei. Urmeaza automat etapa de luat la dalta, pila si raspel si, in final, pieptanarea si cosmetizarea. In fine, cu un sut bine plasat este plasata pe orbita.

Si, cam atat pentru ziua de azi, ca n-am chef.

Auguri.

Mesaj de intampinare

Servus!